2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Programul „Azi sunt Profu’ tău de sport!” intră săptămâna viitoare în școli din județul Timiș

Proiectul WoW Europe a fost prezentat la Timișoara. Au fost de față 14 mari sportivi și a numeroase oficialități ale județului Timiș.

Proiectul WoW Europe s-a lansat la Timișoara, în prezența rectorului Universității Politehnica Timișoara și a unor oficialități importante ale județului Timiș și anunță primele acțiuni în școlile din județ. Liceul cu program sportiv Banatul Timișoara (2 martie), Școala Gimnazială nr. 7 Sf. Maria din Timișoara (3 martie) și Școala Gimnazială din Moșnița Nouă (4 martie) sunt primele școli care vor avea Profi de sport speciali – mari campioni, care sunt adevărate repere pentru tânăra generație, pentru că sportul formează, în primul rând, oameni.

La conferința de prezentare a Proiectului WoW Europe, al cărei MC a fost Florin Mihoc, au mai venit, ca ambasadori ai proiectului, nume mari ale sportului din județul Timiș, precum Zlatomir Balojin, Nicoleta Mariana Husar, Petricevic Dragan, Vera Gavrilă, Petru Brîndușan, Sebastian Gavrilă, Flavius Biea, Iulian Teacă, Alex Beleiu, Jasmina Elena Ciocoiu, Marius Eugen Ciocoiu, Cristian Stoenescu, Marius Mihai Poclid, Cristian Cîndea.

„Am ales să venim cu proiectul WoW Europe în județul Timiș deoarce cunosc, îndeaproape, fenomenul sportiv din această zonă a țării și am rămas impresionată de numărul mare de legende și seniori și juniori campioni, dar și de numărul mare de antrenori de excepție, care m-au determinat să consider județul Timiș drept mândrie națională, dar și mondială”, a declarat Beatrice Mercado, președintele Asociației Junior Sport, care coordonează proiectul WoW Europe.

„Avem alături organizații foarte mari, din 9 țări europene. Proiectul chiar este wow!, fiindcă avem alături de noi mari sportivi din toate țările participante”, a precizat Alina David, manager de proiect.

La rândul lui, Marius Dumitru, celălalt manager al proiectului, a făcut o prezentare detaliată a acțiunilor din cadrul WoW Europe și a subliniat că “e o mare reușită să faci parte din familia europeană a proiectelor Erasmus în domeniul sportului.”

„Sportul și Educația poate că nu au primit suficient sprijin din partea decidenților centrali. De aceea, la nivelul Consiliului Județean, promovarea sportului este o prioritate, fie că discutăm de sportul de performanță, fie de cel de masă”, a spus Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, care a adăugat că "trebuie combătute efectele nefaste ale lipsei activităților sportive, pe timp de pandemie”.

Prof. Dr. Univ. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica a spus că se va implica 100% în proiectul WoW Europe.“Politehnica tocmai și-a încheiat primul secol de existență, timp în care a fost motorul sportului timișorean și regional. Cum sportul vine cu valori importante, Politehnica a integrat toate aceste valori, atât în ceea ce privește formarea de profesioniști, cât și de caractere”, a spus rectorul, care a atras însă atenția că un oraș de talia Timișoarei are nevoie de o infrastructură sportivă adecvată. Ideea a fost susținută și de Daniel Luca (Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Timiș).

Ancuța Milin a subliniat de asemenea, implicarea Clubului Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, care “susține acțiunile din cadrul proiectului WoW Europe„Avem valori comune care provin din sport și pe care le împărtășim: spirit de echipă, perseverență, curaj, sportivitate, determinare și, nu în ultimul rând, reguli”, a spus Marin Popescu, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, care a prezentat primele trei acțiuni care vor avea loc încă de săptămâna viitoare. Este vorba de primele trei școli care vor intra în programul „Azi sunt profu’ tău de sport!”, în cadrul proiectului European „WoW Europe”,: Liceul cu Program Sportiv „Banatul“ Timișoara (2 martie, 11:00), Școala Gimnazială nr. 7 Sf. Maria din Timișoara (3 martie, 11:00) și Școala Gimnazială din Moșnița Nouă (4 martie, 11:00).

2 martie 2021, 11:00, Liceul cu Program Sportiv „Banatul“ din Timișoara. Acțiunea „Azi sunt profu’ tău de sport!” va debuta marți, 2 martie, la ora 11:00, la Liceul cu Program Sportiv „Banatul“ din Timișoara. Vor fi cinci „profi de sport“ speciali: Flavius Biea (campion mondial și european la box), Petru Brîndușan (antrenor emerit de lupte libere la CSȘ nr. 1 Timișoara), Sebastian Gavrilă (director CSȘ nr. 1 Timișoara), Ciprian Bălănescu (atlet care deține 48 de titluri de campion național la duatlon, triatlon și half ironman) și Vera Gavrilă (șef de catedră la secția de baschet de la CSȘ Bega Timișoara).

Petru Brîndușan va fi însoțit de doi sportivi care vor face demonstrații de lupte. Ambii, elevi la la Liceul cu Program Sportiv “Banatul“.
3 martie 2021, 11:00, Școala Gimnazială nr. 7 “Sf. Maria” din Timișoara. Antrenorul de tenis de masă de la ACS și CSC Dumbrăvița, Nicoleta Husar, va veni în fața elevilor cu doi sportivi, dintre care unul învață tocmai la această școală, pentru a face demonstrații de tenis de masă. Celălalt „prof de sport“ special al zilei va fi Teo Moisuc, antrenor de scrimă la ACS Floreta Timișoara, care va fi însoțit de doi sportivi, ambii elevi ai școlii nr. 7, care vor face demonstrații de scrimă.

4 martie 2021, 11:00, Școala Gimnazială din Moșnița Nouă. Elevii din Moșnița Nouă vor avea o „profă“ de sport cu totul aparte: Jasmina Elena Ciocoiu, campioană mondială de Kickboxing, care le va face copiilor demonstrații de kickboxing. La ora de sport, elevii se vor întâlni de asemenea cu alți sportivi de la CS Moșnița Nouă, care vor face la rândul lor demonstrații sportive.

Proiectul „WoW Europe”, conceput și accesat de Asociația AMA EVENTS, este coordonat de Asociația Junior Sport și este cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul European Erasmus+ Sport, Not-for-profit European Sport Events, fiind aliniat la obiectivele specifice urmărite în domeniul sportului, respectiv, „încurajarea participării la sport și activitate fizică, în special prin sprijinirea punerii în aplicare a orientărilor UE privind activitatea fizică.”

Toate detaliile despre Proiectul WoW Europe, un proiect european de anvergură, inițiat în România, pe site-ul https://woweuropeproject.eu/ și pe pagina de Facebook
https://www.facebook.com/Proiectul-WoW-Europe .
Partenerii și susținători locali: Consiliul Județean Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Universitatea Politehnica Timișoara, Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara.
Sponsori: Trima Events, ANATEO, Tiberius Media Group
Parteneri media: Kiss FM, TVR, TVR Timișoara, Agerpres, HotNews, Newsweek, Tion, Best of Timișoara, Agenda, PressHub, IqAds, Spark, România Pozitivă, Știri pentru copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :