3 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Programe noi de masterat, în domenii de vârf, la Universitatea Politehnica Timișoara

Pentru tinerii absolvenți ai studiilor de licență care doresc să-și aprofundeze cunoștințele, să-și dezvolte capacitățile de cercetare științifică sau să urmeze un program de doctorat, Universitatea Politehnica Timișoara oferă o gamă largă și diversificată de programe de masterat.

Iar cum UPT are, probabil, cea mai bună relație de colaborare cu mediul economic, oferta de programe de masterat a fost elaborată prin consultare cu reprezentanții marilor companii din regiune, prezenți și în Comitetul Director al universității, astfel încât să corespundă cerințelor de pe piața muncii.
În condițiile în care apar tot mai multe tehnologii noi, iar societatea este din ce în ce mai tehnologizată, Politehnica ține pasul și oferă o serie de masterate noi, solicitate de piața muncii:

– Quantum Computing, oferit de Facultatea de Automatică și Calculatoare, este un program de master de cercetare și aprofundare în calculul cuantic (quantum computing) și comunicații cuantice (quantum communication). Acest master este în limba engleză și face parte din domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației. În concordanță cu recentele progrese tehnologice remarcabile din domeniul tehnologiilor cuantice, industria din România, incluzând-o și pe cea din Timișoara, a început să ofere locuri de muncă în domeniul tehnologiilor cuantice, atât în domeniul calculului cuantic, cât și în cel al comunicațiilor cuantice. În plus, UPT construiește alături de partenerii din cadrul consorțiul Romanian National Quantum Communication Infrastructure RoNaQCI (consorțiu la nivel național care conține principalele universități și institute de cercetare din România, precum și agenția RoEduNet) prima rețea națională de comunicații prin QKD (Quantum Key Distribution).

– Produse farmaceutice, cosmetice şi alimentare – expertiză şi calitate, de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului, este singurul program de master de acest gen din România, care înglobează cele trei domenii –
farmaceutic/ medicamente, cosmetic/parfumuri, alimentar – prin prisma unei abordări interdisciplinare. Inginerii masteranzi vor fi pregătiţi pentru evaluarea calităţii pe lanţurile de producţie, în cercetare şi dezvoltare, în laboratoare şi unităţi de profil pentru analiză şi expertiză, în instituţii, institute sau agenţii specifice la nivel naţional şi în Uniunea Europeană. Agenţii economici din domeniile farmaceutic, cosmetic şi alimentar, din Regiunile de Vest şi Centrală ale României, inclusiv de la nivelul Uniunii Europene, au fost extrem de interesaţi şi au contribuit la dezvoltarea programului de Master de la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din UPT, datorită direcţiilor de studiu foarte actuale: Directive UE/Patentare; GMP/GLP (Good Manufacturing/Laboratory Practices); Cromatografie & Spectroscopie & Microbiologie;
Analiză şi testare; Ingrediente bioactive; Autenticitate, Falsuri & Fraudă Stabilitate & Toxicitate; Biosecuritate & FCA-Vigilenţă; Digitalizare & AI.

– Managementul calităţii în ingineria medicală, oferit de Facultatea de Mecanică, este un program de studii universitare de master de tip profesional. Misiunea de bază a programului de master este de a forma specialişti, competitivi pe plan naţional şi internaţional, prin dezvoltarea de abilităţi și competenţe în vederea dezvoltării, testării şi certificării dispozitivelor medicale, în conformitate cu reglementările în vigoare şi care să asigure utilizarea acestora în condiţii de calitate a actului medical şi de securitate atât pentru pacient cât şi pentru personalul medical.

– Programul de master Sisteme Mecatronice Inteligente pentru Industry 4.0, organizat de Facultatea de Mecanică răspunde cerințelor Industry 4.0 și adoptă o abordare interdisciplinară aplicativă. Absolvenții vor dobândi calificări în sistemele mecatronice inteligente, fiind pregătiți să contribuie la automatizarea și optimizarea proceselor industriale cu ajutorul tehnologiilor avansate. Industry 4.0, cunoscută ca a patra revoluție industrială, a adus o transformare digitală semnificativă. Programul include discipline aplicative pentru proiectarea și dezvoltarea sistemelor mecatronice inteligente și module de management al proiectelor de inovație. Activitățile didactice și de cercetare, corelate cu sectorul industrial avansat, vor pregăti studenții pentru integrarea rapidă pe piața muncii în domeniul mecatronicii.

– Programul de studii universitare de masterat Comunicare strategică și advocacy în societatea digitală vine în întâmpinarea profesioniștilor din domeniul comunicării, și nu numai, care doresc să își dezvolte abilitățile de argumentare, gestionare conflicte, monitorizare politici publice, lobby și advocacy, utilizând tehnologii informaționale avansate. Fiind conceput în concordanță cu dezvoltarea actuală a mediului socio-economic și politic, programul de studii masterale Comunicare strategică și advocacy în societatea digitală pune un accent deosebit pe o educație interdisciplinară și aplicativă a studenților și are ca obiectiv pregătirea acestora în vederea valorificării cunoștințelor de ultimă oră din cele două domenii fundamentale, cel al comunicării și al tehnologiei informației.
Lista completă a tuturor celor 70 de programe de master oferite de cele 10 facultăți de la Universitatea Politehnica Timișoara este disponibilă pe site-ul dedicat admiterii: https://admitere.upt.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :