Și în acest an, sărbătorile vin cu un program special la Iulius Mall Timişoara. Astfel, clienții își pot finaliza cumpărăturile, pot alege cadouri pentru cei dragi ori se pot relaxa alături de prieteni sau familie, la cinema sau la cafenele.
Duminică, în Ajunul Crăciunului, clienţii sunt aşteptaţi la Iulius Mall de la 10.00 până la ora 18.00. Hipermarketul Auchan va funcţiona între orele 07.00 – 18.00, iar Cinema City de la 12.00 la 23.00.
Pe 25 decembrie, angajații din Iulius Mall şi Auchan sunt liberi să petreacă alături de familie. Însă, cei care doresc să urmărească cele mai noi filme sunt aşteptaţi la Cinema City de la ora 13.00. De marți, 26 decembrie, la mall se dă startul la shopping și distracție după programul obișnuit, de la ora 10.00 până la ora 22.00.
Pentru că petrecerea de Revelion necesită pregătiri amănunțite, Hipermarketul Auchan va avea un un program prelungit în intervalul 28 – 30 decembrie şi va funcţiona între orele 08.00 – 23.00.
În ultima zi din 2017, Iulius Mall va fi deschis până la ora 18.00, iar hipermarketul Auchan va funcţiona de la şapte dimineaţa până la şase seara. Pe 1 ianuarie 2018, Iulius Mall şi Auchan vor fi închise, dar Cinema City îi aşteaptă pe cinefili de la ora 13.00.
De pe 2 ianuarie, Iulius Mall poate fi vizitat în intervalul orar obişnuit: 10.00 – 22.00.
Advertorial