Șoferii din Timișoara care parchează pe liniile de tramvai, pe trotuare sau piste de biciclete, în fața căilor de access sau pe spațiul verde au făcut ca programul de ridicări auto să fie prelungit.
Mii de șoferi au primit amenzi pentru parcări neregulamentare de la începutul anului.
”Pentru că există tot mai multe constatări de acest gen și numeroase sesizări de la cetățeni, s-a stabilit, împreună cu reprezentanții Societății Drumuri Municipale SA să fie prelungit, de la data de 1 septembrie 2018, la 12 ore, programul în ceea ce privește ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar”, transmite Poliția Locală.
Sancțiunile prevăzute pentru staționarea neregulamentară încep de la 580 de lei și pot ajunge la 725 lei. De asemenea, șoferii prrimesc și 3 puncte de penalizare la permis, iar pentru ridicare, transport și depozitare, în plus față de sancțiune, cei care sunt în această situație vor plăti, către SDM, o taxă de 500 lei.
Numai în luna iulie, polițiștii locali au aplicat 736 sancțiuni contravenționale pentru parcare neregulamentară, iar de la începutul anului 8.283 sancțiuni contravenționale.