Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara continua un demers cultural început mai demult, de a omagia marii săi profesori. La editura universitatii apare, pe lângă alte colectii de carte științifică, și o așa numită colecție „In Memoriam”, unde au apărut volume de amintiri, adică memorialistică în general.
De data acesta a venit rândul profesorului Mircea Lăzărescu să-și lanseze (dacă se poate spune așa despre o carte ce a apărut acum două decenii) un nou volum. De fapt, azi a avut o întâlnire de suflet cu prieteni și colegi de breaslă, la ediția revizuită a cărții de „amintiri ale unui psihiatru”. Sub numele de „Culorile Nostalgiei” sunt adunate o serie de povestiri cu reale valențe de literatură bună, ce aduc în fața publicului peregrinările unui medic psihiatru prin diversele sale locuri de studiu și de muncă. Dar peregrinarile sunt și printre prieteni, maeștri, bolnavi sau studenți.
Profesorul Dan Poenaru, cel ce s-a îngrijit de reapariția cărții, a elogiat activitatea profesională a colegului său. Au fost arătate meritele în dezvoltarea unei psihiatrii moderne în zona de vest a țării. Dar și circumstanțele astrale ce au dus la întâlnirea unui tânăr, pe atunci, student medicinist cu cel ce i-a devenit maestru, profesorul Edouard Pamfil. Pentru a studia cu dânsul, a plecat de la Timișoara și a ajuns în Clujul universitar. Dar a meritat. Personalitatea covârșitoare a celui ce a fost numit pe bună dreptate unul din ultimii și adevărații oameni de cultură renascentistă copleșea pe oricine. Se spune că stăpânea orice domeniu, de la medicină la artele plastice, până la științele de frontieră dintre domenii. E de menționat cum reușea să stăpânească așa ca nimeni altul chitara, pe care o studiase aprofundat la Conservatorul din Paris.
De la așa mentor era firesc ca și profesorul Mircea Lăzărescu să fie atras de numeroasele laturi ale cunoașterii pe care le cuprinde cu spiritul său neliniștit.
La rândul său, doamna profesor Pompilia Dehelean a prezentat felul de a fi al celui ce i-a fost la rândul său dascăl, cel ce a fost un desăvârșit teoretician al fenomenelor minții, dar și al bolilor conexe. Acestă știință era dublată și de aplecarea medicului ce lucra cu oamenii suferinzi. Nu este un secret că centrul medical de la Gataia este cunoscut chiar și la Geneva, la sediul central al Organizației Mondiale a Sănătății, unde se știu realizările profesorului Lăzărescu.
Profesorul Vladimir Fluture, cunoscutul chirurg, a povestit despre prietenia ce-i leagă încă din clasele liceului. Și acum își amintește că nu a reușit niciodată să aibe medii mai mari în catalog decât amicul și rivalul său.
Înaintea binecunoscutelor sesiuni de autografe cerute autorului, a luat cuvântul și acesta. Întrebat ce a mai realizat în cele două decenii de la prima ediție a cărții, a făcut ceea ce a denumit cu modestie „o dare de seamnă în fața Universității”. Pensionar fiind, a avut mai mult timp liber și a scris. Și aici a început ceva fabulos. A prezentat „cele câteva cărți” ce sunt impresionant de multe. Mulți scriitori reputați nu au scris în multe decenii de activitate cât a scris Profesorul de când s-a pensionat. De la beletristică la literatură științifică, a încercat să acopere tot și din multe domenii conexe. Pe lângă psihiatria patologică, s-a aplecat și asupra sociologiei, antropologiei sau filozofiei.
La final a indicat ca public țintă tinerii specialiști, pentru a cunoaște câte ceva din ce a fost înaintea lor.
