Profesori ai Universității Politehnica Timișoara, premiați la PatriotFest 2022

99

În cursul lunii ianuarie 2023 s-a desfășurat decernarea premiilor celei de a cincea ediții a concursului național de inovare PatriotFest. Evenimentul este inițiat de Asociația New Strategy Center și organizat cu sprijinul mai multor instituții din domeniul securității naționale: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază.


Dintre cele zece premii acordate la festivitatea desfășurată în cadrul Cercului Militar Național, două au revenit unor cadre didactice ale Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale de la Universitatea Politehnica Timișoara, membri ai grupului de cercetare „Intelligent Embedded Vision”, IEV@UPT.
Concursul, mai mult decât o simplă competiție, fiind vorba de o comunitate în care se reunesc inovatori, idei, energii și proiecte, cu accent pe cunoașterea și recunoașterea valorilor, urmărește să contribuie la procesul de inovare pentru a crește securitatea României într-o perioadă plină de provocări, când amenințările hibride devin tot mai variate și sofisticate. Susținerea performanței românești înseamnă nu numai dezvoltarea unei platforme de sprijin și de recompense pentru inovare, dar și o curajoasă încercare de oprire a fenomenului de exod al creierelor.

Au fost premiate propunerile intitulate „Sistem AI pentru diagnosticul automat al leziunilor hepatice”, autori UPT și UMFT reprezentați de către conf.dr.ing. Georgiana Simion și „Boundary scan – evaluarea calității plăcilor electronice”, autor conf.dr.ing. Raul Ionel.
Prima propunere se referă la un sistem pentru diagnosticul automat al leziunilor hepatice bazat pe AI (Inteligență Artificială), ce analizează imagini ecografice cu substanță de contrast, capabil să distingă un număr mare de leziuni hepatice, cu o acuratețe comparabilă cu cea a unui expert medical. Prototipul confirmă rezultatele de top ale rețelelor neuronale profunde în imagistica medicală.

A doua propunere vizează scanarea pe frontieră sau „Boundary Scan Testing”, o tehnologie asociată cu acronimul JTAG, Joint Test Action Group. Cu ajutorul acestei tehnologii, produsele electronice pot fi supuse în mod non-invaziv, unor proceduri de programare, debug/emulare la nivelul componentelor JTAG și diagnosticare a defectelor structurale. Utilitatea BST este validată prin integrare în cercetarea aplicativă și producție de către actori consacrați din domeniul securității naționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.