Nicoleta – Claudia Moldovan, cadru didactic al UVT, a fost numită secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, prin decizia Premierului Dacian Cioloș, la propunerea ministrului de resort, Mircea Dumitru. Domnia sa va avea în portofoliu asigurarea și evaluarea calității atât în învățământul superior, cât și în cel preuniversitar.
Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial, Nicoleta Moldovan ocupând funcția cu data de 1 septembrie.
„Mărturisesc că acceptarea acestei onorante funcții, de Secretar de Stat în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, este pentru mine o provocare și, în egală măsură, o mare responsabilitate. Am acceptat această propunere din dorința de a fructifica în cadrul Ministerului, alături de alți profesioniști, experiența acumulată în domeniul asigurării și evaluării calității în învățământ. Consider că activitatea managerială desfășurată la nivel departamental în cadrul UVT, precum și cea realizată în calitate de expert evaluator ARACIS, mă aduc acum în postura de a contribui la dezvoltarea unei culturi instituționale a calității entităților furnizoare de educație, care să confere un grad de încredere ridicat procesului educațional, de natură să satisfacă standardele impuse de piața muncii”, a declarat prof. univ. dr. Nicoleta – Claudia Moldovan.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, este de părere că activitatea Universității a fost un factor important în desemnarea unui secretar de stat din cadrul instituției.
„Mă bucur că Nicoleta Moldovan a fost numită secretar de stat. Sunt convins că este persoana potrivită în contextul în care obiectivele dlui Ministru sunt ample, iar orizontul de timp este extrem de scurt. Domeniile de care se va ocupa sunt de o importanță majoră. Poate influența pozitiv învățământul pe termen lung, cu măsuri care să corecteze nedreptăți acumulate în anii trecuți, dar și inițiative pliate pe necesitățile actuale. Am încredere în colega noastră și o pot asigura de întregul suport al Universității. De altfel, îmi place să cred că nominalizarea a venit și ca o recunoaștere a contribuției Universității de Vest în găsirea de soluții la problemele structurale ale învățământului. Din câte am înțeles, sper să nu greșesc, este primul secretar de stat la Educație din Timișoara – cel puțin în ultimii ani”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Florin Aurel Moțiu, profesor universitar la UVT, Facultatea de Drept, ocupă de asemenea funcția de secretar de stat, în Ministerul Justiției.