Procurorii anunţă că studentul care şi-a incendiat vecina a premeditat gestul, cumpărând aproape doi litri de benzină cu câteva ore înainte

158

Procurorii din Timişoara anunţă că studentul care şi-a incendiat vecina a premeditat gestul, cumpărând 1,7 litri de benzină cu câteva ore înainte. Bărbatul a aruncat mai mult de jumptate de litru de benzină pe femeie şi i-a dat foc cu o brichetă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a transmis, miercuri, precizări cu rivire la dosarul femeii incendiate de un student.

”În sarcina inculpatului s-a reţinut în fapt că, în dată de 13.07.2021, în jurul orei 1420,  în timp ce se află pe casă scării, în faţă apartamentului sau de la nr.2, situat în imobilul din Timişoara, str. Bucureşti nr.15, a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecină să de bloc S.R., ce locuieşte la apartamentul nr.6, după care i-a dat foc cu o brichetă. Inculpatul a săvârşit fapta cu premeditare, cumpărând în cursul dimineţii o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o staţie peco din Timişoara. Victima S.R. a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafaţă corpului, acestea fiind de natură să-i pună în pericol viaţă, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, au transmis procurorii.

Aceştia explică faptul că procurorul a luat faţă de inculpat, măsura preventivă a reţinerii pe timp de 24 ore, începând cu ora 0115.

”La aceeaşi dată, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pe o perioada de 30 de zile. Cercetările continuă în cauza, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comisă fapta. Având în vedere că în cursul dimineţii de azi, 14.07.2021, a survenit decesul victimei S.R., urmează că după efectuarea autopsiei şi întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului de către I.M.L. Timişoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat”, mai arată procurorii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.