Procuror, despre fata de 11 ani găsită moartă: La momentul sesizării nu mai era în viaţă

728

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a declarat, duminică, că anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul morţii fetei de 11 ani din Dâmboviţa, dată dispărută vineri şi găsită moartă. Printre suspecţi se află şi un cetăţean străin, au anunţat anchetatorii.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa de 11 ani din localitatea Gura Şuţii a fost ucisă la un interval de maximum 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.

„Datele de urmărire penală indică la acest moment şi fără niciun fel de dubiu ne idică faptul că fetiţa la momentul sesizării organelor de urmărire penală nu mai era în viaţă. Există o certitudine”, a declarat prim-procurorul Mihai Dincă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Potrivit acestuia, anchetatorii au un cerc de suspecţi, unul dintre aceştia fiind un cetăţean străin.

„Am ajuns la un autoturism cu principalul suspect în condiţiile în care am văzut că autoturismul respectiv în momentul în care a ieşit din localitatea Gura Şuţii a intrat în următoarea localitate la aproximativ 30 de minute în condiţiile în care traseul respectiv poate fi parcurs în 2-3 minute”, a mai spus prim-procurorul într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat că niciunul dintre suspecţii din acest caz nu a fost audiat până în prezent.

Fata de 11 ani, din localitatea Gura Suţii, care vineri nu a mai ajuns acasă de la şcoală, a fost găsită, duminică, moartă.

Potrivit IGPR, aceasta a fost găsită pe un câmp de pe raza comunei Produleşti. „Aceasta prezintă urme de violenţă”, au precizat reprezentanţii IGPR.

„La o primă examnire sunt urme de violenţă pe trup, rămâne de stabilit după autospsie dacă au fost produse de animale salbatice aflate în zonă”, au mai spus anchetatorii. Aceştia au precizat că în acest caz se fac cercetări pentru omor şi lipsire de libertate.

Fata a fost dată dispărută vineri, după ce fratele ei a sesizat poliţiştii că nu s-a mai întors de la şcoală.

Căutările fetei au fost începute în aceeaşi zi, iar în acţiune au fost implicate un elicopter şi drone, dar şi sute de poliţişti.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.