Așa cum a mai fost vorba în paginile noastre a rezultat că matematicianul Traian Lalescu, ctitorul de școală politehnică aici pe Bega a avut vaste preocupări în diverse alte domenii ale cunoașterii. A lucrat intens și la elaborarea de lucrări sociologice și etnografice cu acribia și acuratețea cărturarului obișnuit a mânui cifre și idei abstracte. Pentru a exemplifica această aplecare a sa iată un sumar al unei lucrări de etnografie a Banatului cu cifre și date adunate cu grijă din arhive dar și de pe teren. Lalescu a conceput lucrarea ca instrument de lucru pentru membrii delegațiilor române de la negocierile de pace pentru trasarea frontierelor României de după prima conflagrație mondială.

Problema etonografică a Banatului
Problema Banatului aparține grupului de chestiuni litigioase pe care Congresul de pace din 1919 va trebui să o rezolve. Aliații și prietenii noștri sârbi formulează, asupra unei parți din această provincie românească, pretenții pe care le susțin prin argumente istorice și etnografice.
Acestor pretennții bazate, până la un anumit punct pe adevăr, vin să li se alăture, ca de obicei, exagerarea pasionată a șovinismului. Atunci chestiunea se transformă într-un asemenea mod încât oamenii de bună credință sfârșesc prin a pierde firul și se văd obligați să se mulțumească cu niște idei primitive, care sunt uneori deformări grotești ale adevărului.

Scopul acestei lucrări este de a împiedica propagarea argumentelor hazardate care sunt cu atât mai ușor acceptate de către opinia publică cu cât deformeazî mai mult realitatea. Singurul mijloc de a combate această situație, este de a folosi metoda științifică ce are ca instrumente în domeniul nostru, istoria și statistica.

Argumentul istoric
Mi-am dat imediat seama cât de greu este să rezolvi un asemenea conflict folosind argumentul istoric. Imediat pot apărea o gamă întreagă de negări;
negarea competenței, suspiciunea unei interpretări tendențioase, negare din partea altor oponenți și în sfârșit negare pur și simplu a textelor invocate.
Această situație este, până la un punct, în natura lucrurilor. Chiar admițând că se cunoațte exact istoria unei provincii, o expunere istorică seamănă cu o succesiune rapidă de imagini pe care ecranul cinematografului ne-a făcut-o deja familiară și care constă în trecerea rapidă de la o figură umană la alta.
Este suficient să iei două imagini disparate pentru a încurca și denatura lucrurile; dacă, în plus, vine fiecare cu interpretarea proprie, confuzia devine totală și discuțiile sfârșesc într-o controversă permanentă.
Ori Banatul, prin pozitța sa geografică, a fost o provincie cu o istorie dintre cele mai zbuciumate.
Provincie-frontieră în timpul lungii perioade romane, rol care s-a încheiat prin cucerirea Daciei, ea a suferit multiplele efecte ale poziției geografice.
Teatru de răazboaie și incursiuni continue, Dacia riparia a fost, prin forța lucrurilor, provincia dacică în care infiltrarea latină s-a făcut cel mai rapid, cu mult înainte de colonizarea lui Traian, printr-un proces de osmoză socială necontestabil și necontestat.
Această lungă perioadă de patru secole este cea care a dat provinciei caracterul său definitiv latin, caracter pe care a știut să-l păstreze, în ciuda vicisitudinilor provocate de invaziile barbare, până în zilele noastre.
Ultimii doi cuceritori au fost Maghiarii și Germanii. Sub dominația lor, Banatul a trebuit să facă față, ca ultimă frontieră, atacurilor formidabile ale turcilor, și din acestă epocă a prins formă, puțin câte puțin, fizionomia etnică pe care o descoperim astăazi. Timp de secole, sângele românesc a curs în valuri pentru a apăra pamântul strămoșilor lor și cauza creștinătății.
Având drept șefi militari pe marii generali de origine română, Ion Huniade și Paul Kinezu, care au fost de asemenea cei mai mari eroi ai istoriei ungare, Românii au apărat, până la limita forțelor, Europa amenințată de hoardele turcești.
Locurile goale lăsate în urmă de acești mii și mii de eroi anonimi au fost oferite mai apoi trupelor mercenare sârbești și familiilor lor, pentru a-i apăra de răzbunarea Turcilor.
Susținute și întreținute de Guvernele din Pesta și de la Viena, aceste noi colonii au prosperat rapid, alături de coloniile germane, care trăiau în aceste locuri de mult timp, atrase ¸și fixate de bogăția unui sol demn de Mespotamia.
Concluzia capitală care se desprinde din această parte tragică a istoriei este colonizarea forțată a regiunilor la care Românii au fost obligați să renunțe pe moment, cu străini care s-au fixat definitiv și împotriva cărora Românii, decimați de lupte și de epidemii, au reacționat de data aceasta fără succes.
Partea bogată a Banatului a fost, astfel, smulsă Românilor de către stăpânii lor. Germanii și Ungurii au acaparat această regiune și au întemeiat sate noi. Ei au găsit, pentru a combate forța redutabilă a românilor, care reintraseră în stăpânirea vechilor drepturi de proprietate în mod pașnic, de mai multe ori, pur și simplu prin denaționalizare, un aliat prețios în masele sârbe înspâimântate care fugeau din calea masacrelor turcești.
Aici se află originea chestiunii etnografice a Banatului. Guvernele de la Pesta ¸și de la Viena nu au găsit alt mod de a recompensa sacrificiile Românilor din Banat din timpul războaielor cu turcii, decât să le inunde provincia cu coloniști aparținând tuturor națiunilor lumii, transformând astfel fertila câmpie a Banatului în ceea ce abatele Griselini avea să numească în 1780 „un complesso di dieci nazione”.
Ei bine! În ciuda acestor eforturi germane și ungare, în ciuda vecinătății cu sârbii din munții meridionali care pândeau bogatele câmpii românești, în ciuda forței insinuante de infiltrare, armă specific slavă, pe care o exercitau la frontiera occidentală populația din Syrmia și Bachka, rasa românească a rezistat și este capabilă ca astăzi, în fața areopagului mondial, să-și susțină cu curaj cauza și să-și revendice drepturile.
Pentru a-și păstra intacte naționalitatea, obiceiurile și limba, Românii au rămas refractari tentațiilor vieții moderne și au fost chiar obligați să primească cu reținere binefacerile civilizației, într-atât sistemul perfid al denaționalizării forțate transformase instruirea și orice fundament modern al vieții sociale în instrumente de asasinat național.
Au plătit astfel prin suferințe cumplite și situații umilitoare atașamentul lor la tradițiile strămoșilor; dar au rezistat, limitându-se la această viață patriarhală, care îi ajungea sie însăși, izvor al unei vigori care, în schimb, le-a fost arma de apărare.
Elementul românesc iși reia acum din ce în ce locul său dominant, în ciuda unei administrții superficiale de care însă forța suverană a naturii nu se sinchisește.
Asistăm în mod continuu la acest fenomen, înfricoșător pentru coloniile străine din Banat-ascuns dealtfel cu grijă sub cifrele savante ale statisticii-și care se cheamă românizare. Dl Picot este cel care a făcut cunoscute următoarele cuvinte în lumea științifică ți care, în Banat, circulă sub formă de proverb:
„Deîndată ce o femeie valahă intră într-o casă, toată familia devine valahă.”
Un savant sârb, foarte erudit, îmi punea într-o zi următoarea întrebare:
Cum vă explicați faptul că sârbii din Banat se românizează așa de ușor? I-am răspuns: Pentru că Banatul este românesc și pentru același motiv Aromânii din Serbia și din Macedonia se slavizează la rândul lor atât de ușor.
Nu găsesc niciun argument atât de general și de semnificativ ca această mărturie unanimă a Germanilor, Ungurilor și Sârbilor, relativ la inferioritatea lor în materie de rezistență natțonală în Banat.
În ciuda unei coaliții care are în mâinile sale toate armele opresiunii și toate mijloacele denaționalizării, Românii nu numai că rezistă, dar reiau imediat ofensiva atunci când o perioadă de acalmie îi pune la adăpost de a fi măcelăriți sau asasinați.
Iată deci în două cuvinte, momentele esențiale din istoria Banatului, necesar a fi reamintite pentru ca cititorul să poată beneficia de această lucrare.
Scopul ei esențial este de a face o analiză statistică a Banatului actual care va fi apoi folosită ca bază de discuție pentru o analiză critică a diverselor argumente invocate de adversarii nostri.

Argumentul statistic
În acest scop trebuie să ne sprijinim pe statisticile ungurești, singurele surse disponibile în acest moment. Dar prima întrebare care se pune este cum vom putea deosebi realitatea?
Este cunoscut șovinismul maghiar ca și interpretarea largă pe care Guvernul de la Pesta o acordă numelui de maghiar, în detrimentul altor naționalitați și în special al celei române. Putem fi siguri că cifrele furnizate pentru fiecare comună sunt forțate în avantajul elementului maghiar, sau încâlcite pentru a anihila naționalitatea dominantă, atunci când aceasta era posibil.
În acest fel, în această țară extraordinară logica administrativă a creat o naționalitate în plus, cea a surdo-muților ( aceștia neputând declara nici o limbă maternă, criteriu al naționalității în Ungaria ).
Pot fi găsite de asemenea anumite sate în care majoritatea populației figurează la rubrica „diverși”, fiind astfel obligați să atribuim unei naționalități fictive naționalitatea diversă; este adevărat că proporția acestor cazuri este foarte mică (unu la sută), fără nici o influență asupra concluziilor noastre, dar faptul este de reținut, căci este un exemplu în plus pentru camuflajul unguresc.
Pentru a descoperi realitatea și pentru a ne sprijini pe un teren mai solid, este necesar prin urmare să căutăm elementul invariant, de nealterat prin procedee de deformare „civilizate” rezolvând astfel o adevărată problemă de Analysis situs.
Suntem astfel obligați să luăm, ca unitate a cercetării, celula socială, comuna. Metoda care mi s-a părut că ne aproprie cel mai mult de realitate este de a examina comună după comună întregul Banat, căutând majoritatea și atribuind comunei naționalitatea care este predominantă în ea.
Cred că este de necontestat fapul că majoritatea unei comune nu poate în nici un caz să fie falsificată printr-un procedeu statistic civilizat. Într-un mare număr de cazuri, majoritatea este atât de evidentă că nu poate exista nici cea mai mica îndoială. Totuși, într-un anume număr de comune, populația este repartizată în grupe aproape egale de diferite naționalități, astfel că nu sunt evidențiate decât cu o majoritate relativă; pe acestea le-am evidențiat în mod special.
Procedând astfel, putem desprinde mai bine caracterul non național al comunelor germane, sârbe și maghiare în Banat, deoarece documentele oficiale ne permit să urmărim comună după comună și în ordine cronologică, epoca formării comunelor străine în Banat.
Putem pune astfel, în plină lumină, caracterul recent al acestor colonii și, în consecință, lipsa totală a unei baze serioase în ceea ce privește revendicările istorice ale minorităților din Banat. Nu cunoaștem o lucrare de sinteză pe acest subiect, dar publicăm după Czoernig ( p. 46 ) un asemenea Tabel cronologic pentru perioada ce a urmat înfrângerii definitive a turcilor(1718), care arată pe viu procesul de colonizare forțată al cărei brevet pleacă de la Sfântul Ștefan și din care Leopold, Carol VI și Maria-Tereza au făcut o adevarată industrie națională.

Detalii despre tabloul statistic
Trebuie să prezentăm, referitor la alcătuirea tabloului statistic al Banatului întocmit de noi, următoarele precizări:
1. Am ales ca bază a cercetării recensământul din anul 1900, dar am adăugat de asemenea datele statistice din 1910 pentru fiecare comună, dând aceste ultime cifre în comparație cu precedentele. Astfel am constat că majoritatea populațiilor comunale nu s-au schimbat, cu două-trei excepții datorate de altfel unor metamorfoze administrative; prin urmare punctul nostru de vedere este justificat.
2. Am clasificat și numit comunele după numele lor românesc, acestea fiind cele folosite de populație. Ar fi fost imposibil să le folosim pe cele maghiare oficiale, care se schimbă la fiecare zece ani. […] Voi da ca exemplu comuna Cornea, locul natal al tatălui meu, unde în 1913 nu erau decât doi maghiari, jandarmii. În 1900, comuna se numea Kornyia iar acum se numește Sonfa!.
Acestea sunt procedee de maghiarizare fără scrupule care, ele singure, vor stigmatiza pe veci pe cei răspunzători și „misiunea lor civilizatoare”. Am adăugat totuși ¸si numele maghiar oficial al ultimului recensământ, pentru a înlesni verificarea. Această muncă grea de identificare mi-a fost ușurată în mare măsură de către Dicționarul lui Moldovan, dar deseori am fost nevoit să recurg la cifrele comunale, pentru a găsi corespondența dintre numele românești și cele maghiare de la 1900, și apoi între acestea și cele din anul 1910. Pentru comunele colonii germane, maghiare și sârbe, am păstrat în cea mai mare parte numele oficiale maghiare.
3. În loc de a prezenta un tabel, în ordine alfabetică, al comunelor din Banat, considerat în ansamblul său, am preferat, în perspectiva discuțiilor posibile, să respectăm separarea în comitate și chiar am adoptat pentru cele doua comitate de câmpie, Timiș și Torontal, împărțirea în districte în scopul de a facilita cercetarea și controlul diverselor puncte de vedere ce se vehiculează de ceva timp.
Prima grupă cu două coloane de cifre ne dă populația totală a comunelor, după statistica din 1900, cu cifra, pozitivă sau negativă, a variației populației între 1900 și 1910.
În a doua grupă de coloane, este înregistrată populația românească ; și în coloana următoare, dăm indicații despre populația străină care locuiește în comună (dacă ea depășește în general cinci la sută din numărul total de locuitori). Dacă străinii au majoritatea absolută sau relativă, indicăm de asemenea, între paranteze, cifra acestei majorități.
În fine, o ultimă coloană conține concluzia, adică numele națiunii predominante din fiecare comună. Dacă majoritatea este absolută indicăm acest lucru printr-o literă mare; dacă dimpotrivă , ea nu este decât relativă, folosim o literă mică.
Concluzii
Suntem în măsură acum să tragem concluziile privind starea actuală a populației din Banat, plasându-ne în diverse puncte de vedere adoptate până în prezent.
Putem formula următoarele concluzii:
1 Majoritatea relativă a populației din Banat este românească .
Într-o populație de 1. 582. 133 de locuitori avem:
Români 592.049 Germani 387.545; Sârbi 284.329; Maghiari 242.152; Alții 75.058.
2 Separând în zone de munte și zone de câmpie (sugestie sârbă), rezultatul este următorul: Banatul montan (Caraș-Severin) are o majoritate absolută românească, cu urmatoarea repartiție:
Români 336.082 (cifre din 1910) Germani 55.883; Maghiari 33.787; Sârbi 14.764.
Banatul de câmpie (Timiș Torontal) are o majoritate relativă germană, cu urmatoarea repartiție: Germani 355.103 (cifre din 1910) Români 262.167; Sârbi 256.759.
3 Luând ca unitate etnică Comitatul, găsim în Banat: Comitatul Caraș-Severin (format din unirea Carașului și Severinului, comitate altă dată distincte), cu o majoritate absolută românească:
Populație totală 466.147 (cifre din 1910) : Români 336.082; Germani 55.883; Maghiari 33.787; Sârbi 14.674.
Comitatul Timiș cu o majoritate relativă românească:
Populație total 500.835 (cifre din 1910): Români 169.030;
Germani 165.883; Sârbi 69.905; Maghiari 79.969.
Comitatul Torontal cu o majoritate relativă sârbă:
Populație totală 615.151 (cifre din 1910): Sârbi 199.750; Germani 165.779; Maghiari 128.520 Români 86.937.
4 Coborând la districte, obținem 39 districte astfel repartizate:
• 20 districte românești, din care 1 cu majoritate numai relativă
• 12 districte germane, din care 7 cu majoritate numai relativă
• 6 districte sârbe, din care 3 cu majoritate numai relativă
• 1 district maghiar
5 Ajungˆand în fine la comune, avem rezultatul următor:
Comitatul Caraș-Severin:
• 315 comune românești, din care 5 cu majoritate relativă
• 20 comune germane , din care 6 cu majoritate relativă
• 12 comune sârbe
• 5 comune maghiare
• 8 comune diverse
Comitatul Timiș:
• 124 comune românești, din care 8 cu majoritate relativă
• 58 comune germane , din care 11 cu majoritate relativă
• 33 comune sârbe, din care 4 cu majoritate relativă
• 9 comune maghiare, din care 3 cu majoritate relativă
• 1 comună diverse
Comitatul Torontal:
• 70 comune germane, din care 8 cu majoritate relativă
• 64 comune sârbe , din care 7 cu majoritate relativă
• 42 comune maghiare, din care 7 cu majoritate relativă
• 33 comune românești, din care 3 cu majoritate relativă
• 1 comună diverse
În concluzie, Banatul are 795 comune, astfel distribuite între naționalități:
• 472 comune românești, din care 16 cu majoritate relativă
• 148 comune germane , din care 25 cu majoritate relativă
• 109 comune sârbe, din care 11 cu majoritate relativă
• 55 comune maghiare, din care 10 cu majoritate relativă
• 11 comune diverse
Aceste fapte exprimă fără nici un fel de comentariu, justețea cauzei românești: în ciuda tuturor eforturilor asupritorilor, Banatul a rămas provincie românească. Deci noi venim să constatăm că majoritatea absolută a acestor centre de populație este românească.