Pro Infrastructură la adresa CNAIR: ”Manipulări gosolane”. UPDATE: Reacția CNAIR

186

UPDATE. După publicarea știrii, reprezentanții CNAIR ne-au oferit un punct de vedere oficial.

„Stadiul fizic este de 95% și nu de 99%. Autostrada a început să crape. Deci discuția despre locul unde au început să apară probleme structurale reprezintă o încercare de manipulare din partea Pro Infrastructură. Este foarte straniu și chiar de neînțeles de ce Pro Infrastructură încearcă să acopere și să justifice lucrările de slabă calitate ale Companiei Comsa, chiar și acum când au început să apară fisuri în terasament. Practic API (n.r. Asociația Pro Infrastructră) contestă inclusiv realitățile evidente, pe care oricine le poate vedea cu ochiul liber”, a declarat pentru Banatul azi, Alin Șebănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Scandalul (ne)deschiderii lotului III din tronsonul de autostrada Lugoj – Deva este departe de a se fi încheiat. În Timp ce liderii CNAIR și ai Ministerului Transporturilor susțin că segment este nesigur din cauza ezxecuției proaste, member Asociației Pro Infrastructură îi acuză de maniulare și continuă să declare că lotul este perfect circulabil.

”Pentru că ieri am fost atacați în Parlamentul României la nivel de ministru, precizăm că noi, Asociația Pro Infrastructură, considerăm în continuare că lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva este apt de trafic, așa cum am explicat și arătat de nenumărate ori (filmări din dronă și de la sol). În încercarea disperată de a justifica o nemaivăzută reziliere de contract la 99% stadiu fizic și de a ascunde că antreprenorul (Comsa) a câștigat deja pe fond primul proces privind executarea garanției, CNAIR escaladează conflictul și se agață de fiecare crăpătură.

Ieri, CNAIR și ministrul Cuc au declanșat un circ mediatic făcut pe baza unei manipulări grosolane, prezentând o fisură în asfalt fără a preciza locul acesteia: la granița cu lotul 2 de la Holdea, acolo unde nu se va circula cel puțin până în 2024, tronson abia scos la licitație în 03.07.2019”, au transmis cei de la Pro Infrastructură.

Declarațiile vin după ce, miercuri, au apărut fotografii cu crăpături pe autostradă. Sursele Banatul azi au reușit să afle că locația ar fi foarte aproape de locul unde, în 2017, terasamentul autostrăzii a luat-o la vale pe o lungime de 70 de metri. Mai mult, reprezentanți CNAIT susțin că acele crăpături r fi de adâncime și ar ajunge chiar la terasament, ceea ce e periculos pentru trafic. Adevărul ar urma să iasă la suprafață dup o expertiză tehnică, procedură care ar putea dura chiar și doi ani, la care s-ar adăuga reparațiile necesare.

Membri Pro Infrastructră acuză ministrul Transporturilor și directorul CNAIR de manipulare. „Este manipulare să măsori cu pixul o crăpătură fără să spui că au existat zeci de fisuri asemănătoare remediate pe multe segmente inaugurate recent, remedieri făcute în perioada de garanție și pe banii constructorilor. Un exemplu: pe sectorul Gilău-Nădășelu (A3) s-a dezvoltat o „trambulină” încă înainte de inaugurarea din 28.09.2018 care a dus în 2019 la restricționarea vitezei în zonă la 60 km/h și reparații făcute de antreprenor sub garanție . Orice problemă tehnică putea fi rezolvată de constructor (Comsa) pe banii lui! Dar, în urma rezilierii, garanțai de 4 ani s-a pierdut!

Este manipulare să legi crăpătura de o alunecare a marginii terasamentului dintr-un alt loc, din 2017, fără să spui că astfel de alunecări au apărut pe mai toate șantierele de autostradă, ba chiar mult mai grave. Exemple? A1 Lugoj-Deva lot 4 în 2015 (lângă Bretea Mureșană) sau A10 Sebeș-Turda lot 4 în 2017 (zona Stejeriș) când a luat-o la vale TOATĂ autostrada, pe întreaga lățime. Ambele cazuri au fost, evident, remediate de constructori pe cheltuiala lor”, au mai declarat cei de la asociație.

Toată această poveste va fi rezolvată în instanță. Însă, de suferit au tot șoferii români care nu au la disopziție decât un drum national cu o singură bandă pe sens, plin de gropi și denivelări și extrem de periculos pentru a ajunge în centrul țării. Așadar, până vom avea expetiza tehnica și o sentință judecătorească, lotul de 21 de kilometri dintre Coșevița și Ilia va rămâne doar un muzeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.