Prins accidental de polițiști, după ce a răpit un cuplu

120

Un român a fost prins după un control de rutină pe o autostradă din Spania cu doi oameni legaţi în maşină: o femeie pe scaunul din dreapta şi un bărbat în portbagaj! Individul, abia ieşit din închisoare, a sechestrat cuplul şi i-a furat maşina. Polițiștii au pus cu greu mâna pe el, după o urmărire de câţiva kilometri. Au intervenit însă la timp, spun ei, cel mai probabil românul plănuia să o violeze pe femeie.

Poliţia rutieră organizase un filtru pentru a depista şoferii care conduc sub influenţa alcoolului, iar românul a fost ales pentru a fi testat. Polițiștii nu bănuiau cu cine au de a face. În loc să oprească, tânărul de 21 de ani a accelerat.

Poliţiştii au pornit pe urmele lui într-o cursă periculoasă. O pană l-a forţat, în cele din urmă să oprească, dar nu şi să se predea. Înarmat cu un pistol, fugarul s-a refugiat într-o benzinărie, dar a fost prins. Povestea a luat o turnură neaşteptată când agenţii i-au verificat maşina.

Oamenii le au spus poliţiştilor că nu îl cunoşteau pe român. I-a atacat şi i-a ameninţat cu arma, apoi i-a răpit. Ambii au ajuns la spital. Bărbatul era lovit la cap şi confuz, iar femeia suferise un şoc după ce românul a legat-o cu şireturile pantofilor şi a ameninţat-o că o ucide dacă strigă după ajutor.

sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.