Prin sport studenții africani acced la științele viitorului

107

Thierry Siteny Randrianasoloniaiko, președintele Federației Africane de Judo, a semnat un protocol cu ​​Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” Timișoara.

Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a avut, recent în săptămâna care tocmai se încheie, un simpozion internațional de înaltă clasă dedicat unei probleme stringente a societății actuale. Este vorba de resursele din care supraviețuiește întrea omenire. Acestea sunt atât de diversificate, de la hrană, apă până la tot ce consumăm în viața de zi cu zi. De fapt totul este sub o formă sau alta energie. Aceasta ar trebui să fie în cât mai mare măsură regenerabilă. Chiar și mișcarea sportivă în care se implică studenții este tot o formă de energie benefică.

Printre invitații de onoare ai universității din Calea Aradului a venit și un specialist african ce a propus un lucru inedit. În afara burselor de merit și cele sociale domnul Thierry Siteny a convenit cu managementul universitar să primească bursieri africani cu merite în sport.

Federația Africană de Judo împreună cu Universitatea de Științele Vieții „regele Mihai I al României” din Timișoara au încheiat un protocol prin care permite studenților din țările africane să se bucure de burse în cadrul celor șase facultăți ale universității. Protocolul dintre aceste două instituții a fost semnat de rectorul universității, doctor Cosmin Popescu, și președintele Federației Africane de Judo, Thierry Siteny Randrianasoloniaiko, în prezența consultantului politic Anton Pisaroglu, care s-a implicat activ în acest proiect și are mai multe proiecte în derulare pe continentul african.

Pe lângă poziția sa de președinte al Federației Africane de Judo, Thierry Siteny Randrianasoloniaiko este și președinte al Comitetului Olimpic din Madagascar și membru al Parlamentului Madagascar. Cei ce urmăresc viața politică din marea insulă africană susțin că dânsul ar fi cel mai plauzibil viitor președinte al țării după următoarele alegerii.


„Cred cu tărie în rolul important al educației în formarea tinerei generații care va aduce progres și dezvoltare în Madagascar. De foarte mult timp am dezvoltat mai multe proiecte educaționale, sperând să ridic o nouă generație de lideri puternici și educați pentru continentul african.
Mișcarea sportivă nu înseamnă doar câștigarea de medalii, ci mai cu seamă a oferi o șansă adevărată celor care provin din familii sărace, de a le oferi o viață mai bună, cu atât mai mult copiilor și tinerilor de pe continentul african. Aceasta este misiunea mea și nu mă voi opri până când fiecare copil și tânăr din țara mea și de pe continentul african va avea o șansă echitabilă de a dispune de o educație calitativă.
Pentru că am crescut cu valorile pe care m-a educat judo-ul și pentru că unul dintre modelele mele este Nelson Mandela, nu uit niciodată cuvintele lui memorabile: educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea. Aș dori să mulțumesc conducerii Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I”, în special rectorului, prof. Dr. Cosmin Popescu, precum și bunul meu prieten și consilier, Anton Pisaroglu, care cunoaște și iubește Africa, pentru că m-au susținut alături de mine în această călătorie pentru o viață mai bună în Africa.”
a declarat politicianul malgaș.

Obiectivele vizate de recentul protocol sunt legate de dezvoltarea unui parteneriat în domeniile educației și sportului, întărirea colaborării și prieteniei dintre cele două instituții, stabilirea unei baze solide pentru relațiile internaționale între mediul academic din România și cel african și să încurajează studenții din Africa să vină să studieze în România.


„Sunt extrem de fericit pentru că astăzi am semnat acest memorandum prin care Universitatea noastră își extinde portofoliul de parteneriate internaționale în peste 40 de țări din Europa, Africa și alte continente. Acest lucru a fost posibil datorită viziunii echipei, pe care mi-aș dori să o felicit pentru standardele înalte de profesionalism recunoscut la nivel internațional.
Universitatea „Regele Mihai I” a atins standardele înalte ale unui hub educațional internațional, datorită proiectelor intense de cercetare și inovare dezvoltate aici menite să crească calitatea vieții. După cum a mai spus și președintele Siteny Randrianasoloniaiko, am credem în puterea schimbării destinelor oamenilor și națiunilor prin educație.
Din acest motiv, programul de burse pe care îl oferim studenților din Madagascar prin parteneriatul semnat astăzi reprezintă contribuția noastră la dezvoltarea generațiilor viitoare. Am fost foarte bucuroși să-l avem pe domnul președinte Siteny Randrianasoloniaiko ca invitat, în care am descoperit un om cu valori înalte ​și o viziune foarte solidă, hotărâtă să aducă o schimbare reală în rândul tinerilor din Madagascar” a explicat menirea parteneriatului rectorul Universității de Științe ale Vieții „Regele Mihai I”,
profesorul Cosmin Popescu.

Actul asumat de cele două părți, Federația Africană de Judo și Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” ajută la schimbul internațional de studenți și performanța în educație și sport. Colaborarea cu Federația Africană de Judo și angajamentul de a dezvolta relații internaționale corespund viziunii pe termen lung a Universității de Științe Vieții, care intenționează să atragă cât mai mulți studenți străini, inclusiv din Africa, pentru a sprijini dezvoltarea profesională și personală. a studenților săi și să participe la cercetare, dezvoltare și inovare, în special în domeniul științelor vieții.
Este de menționat că la acext moment studiază universitate peste 6.000 de studenți, formând o comunitate unită și activă, implicată în problemele societății. Iar după cum o cere piața forței de muncă specializate foarte sigur că acest număr va mai crește în viitor.