Toată lumea știe că atunci când se apropie bruma de noiembrie, la zintâi, odată cu crizamtemele, se sărbătoresc morții. De fapt este cam altfel dar bine că multe din etniile și credințele din Banat au preluat obiceiul de la vecinii de credință apuseană.
Sărbătoarea Tuturor Sfinților (în latină Sollemnitas Omnium Sanctorum, ori în germană Allerheiligen și în maghiară Mindenszentek napja), este știută și ca Luminația, este o sărbătoare creștină în care sunt comemorați toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți. Mai ales cei ce nu au o zi anume în calendar. În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană, și cele protestante, sărbătoarea se ține în ziua de 1 noiembrie conform calendarului gregorian.
În Biserica Romano-Catolică Sărbătoarea Tuturor Sfinților precedă cu o zi Comemorarea Credincioșilor Răposați, a cărei solemnitate a fost fixată pe 2 noiembrie, la două secole după crearea sărbătorii Toți Sfinții. Adică este o zi diferență între cele două evenimente religioase. Cei ce sărbătoresc azi de fapt nu fac nici o greșeală majoră doar că se grăbesc cu o zi.
În bisericile răsărite, anume cele ortodoxe și cele greco-catolice, sărbătoarea echivalentă este în prima duminică după Rusalii când se marchează Duminica Tuturor Sfinților.
Omagierea înaintașilor plecați dintre noi cu lumânări și un mănunchi de flori duse la cimitir a fost preluată și de ortodocși ardeleni și bănățeni de la vecinii lor catolici. Mersul la cimitir spre seară este la fel de frumos ca obicei chiar dacă în calendarul celor ce țin de răsărit nu există azi și mâine o astfel de sărbătoare. Dar un prilej în plus de mers la mormântul celor ce odihnesc veșnic nu este decât un bun motiv de aducerfe aminte și de întâlnire a sufletelor de aici cu cele de dincolo.
Piețele de zi din Timișoara au fost pline de flori. Dar parcă înbulzeala nu a fost pe măsura altor ani. Oferta era bogată în fire răzlețe de flori dar și de buchete simple dar și din cele foarte meșteșugit aranjate. Și coroanele erau aranjate la vedere. Nici florile de plastic nu au lipsit de pe tarabe ori direct de pe trotuar.
De la unul sau doi lei câte un fir singuratic de floricică minusculă până la cinci lei cele mai răsărite se putea ajunge ușor la aranjamente fastuoase de cincizeci de lei ori chiar mult mai mult. Ca la piață! Pentru buzunarul oricui.
Crizantemele au dominat oferta. Dar au mai fost și roze de toamnă ori crini imaculați ca de ceară atât erau de ireali.
O doamnă ne îndeamnă să scoatem sută sau măcar zece lei să aiba și ea un câștig cât de cât pe ziua de azi. „Nu am vândut mai nimic azi!” Câțiva credului apoape că o cred până îi observă borseta de la brâu burdușită doar cu bancnote de valoare mari.
O doamnă se târguie pentru buchete mai micuțe ce nu costă mult. Dar compără foarte multe legături. „ Ce să fac? Că eu am neamuri îngropate în mai multe cimitire din oraș. Trebuie să merg pe la toți. Că ăia tineri nu prea au timp de bunicii și neamurile lor!”Tarabele pline de lumânări și de candele atrăgeau atenția tuturor dar de cumpărat nu prea se înghesuia nimeni. Nici măcar la oferta de nerefuzat de „două la patruzeci de lei” pentru niște candele de forme și culori ce frizau kitschul și ce aduceau a pagode asiatice.
O doamnă în vârstă are alte gânduri. Poate este mai pățită. „Eu am să merg la cimitir peste câteva zile. Acum e nebunie. Și tot ce duci la mormânt se fură până a doua zi și iară apar în piață. Săptămâna viitoare va fi mai liniște!”
