Primul vaporaş a pornit spre Timişoara. Când vom putea circula pe canalul Bega

592

Primul vaporaş care va circula pe râul Bega a pornit de la Galaţi spre Timişoara, marţi dimineaţa. Ambarcaţiunea este doar una din cele 7 care vor ajunge în oraşul de pe Bega pentru a deservi transportul în comun. Acest prim vaporaş a fost testat la Galaţi, tot aici având loc şi recepţie. Pentru că autorităţile au fost mulţumite, au şi achitat costul producerii primei ambarcaţiuni, aproximativ un milion de lei.

„Până în luna iulie le vom avea pe toate şapte. Pe măsură ce vom avea, unul câte unul, şi vom îndeplini toate formalităţile impuse de lege, le vom da drumul pe Bega în scop de agrement, dar şi pentru sistemul de transport în comun al Timişoarei”, a declarat Nicolae Robu primarul Timişoarei.

De la Galaţi vin veşti bune. Alte două vaporaşe sunt deja finalizate şi sunt acum testate la apă. Recepţia lor va fi făcută la Timişoara. Totul ca până în iulie transportul pe apă să fie pus la punct.

Costul pe care îl achită Primăria Timişoara pentru cele 7 ambarcaţiuni este de 7 milioane de lei, iar banii provin de la bugetul local.

Cu toate că niciun vapor nu a ajuns încă pe canalul Bega, primarul Nicolae Robu s-a grăbit să le denumească. Burebista, Decebal, Traian, Glad, Huniade, Savoya și Economu sunt numele celor 7 vaporaşe. La început călătoriile cu acestea vor fi gratuite, pentru că ele fac totuşi parte dintr-un proiect pe fonduri europene. Ambarcaţiunile vor putea fi folosite atât de turiştii care vor să vadă oraşul de pe apă, dar şi de timişorenii care vor să ajungă mai repede, şi într-un mod ecologic, dintr-un capăt în altul al oraşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.