Primul pas către arhitectură, la UPT se predau cursuri gratuite de pregătire

368

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universității Politehnica Timișoara organizează şedinţe gratuite de pregătire pentru elevii de liceu care intenționează să participe la admiterea 2019 la secţiile de Arhitectură şi Mobilier şi amenajări interioare.

O primă întâlnire cu viitorii studenți la Arhitectură a avut loc în 17 noiembrie 2018. În cadrul acesteia, elevii de liceu pasionați de domeniu au putut afla noțiuni despre elemente bazice de desen tehnic și artistic, dar și despre viața ca student la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara.

Sambătă, 24 noiembrie, la sediul facultății, str. Traian Lalescu 2a, et.5 Sala 501 C (Atelier), are loc a doua ședință gratuită de ore de desen organizată în cadrul facultății.

Cursurile gratuite de pregătire se vor desfășura la fiecare sfârșit de săptămână, sâmbăta, pe parcursul a trei ore. Cadre didactice pasionate și cu experiență vor asigura elevilor interesați o pregătire completă prin prezentarea programei de examen, aprofundarea noţiunilor complexe şi organizarea simulărilor în condiţii identice cu cele de la admitere!
Elevii care vor să participe la cursurile de pregătire trebuie să aibă la ei coli albe (50×70), teu, echere, creioane grafice, creioane colorate, bandă adezivă și coli A4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.