Primul centru oncologic de terapie personalizată din estul Europei se va construi la Timişoara

530

Primul centru oncologic de terapie personalizată din estul Uniunii Europene se va construi în următorii doi ani la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, unde vor putea fi tratate atât tumorile pulmonare, cât şi cele ale altor organe metastazate.

„Vrem să realizăm un sistem de radio-chirurgie, cu acurateţe submilimetrică, dedicat în principal pacienţilor pulmonari, cât şi celor care au metastaze în creier sau în alte organe. Spun aceasta, pentru că în jur de 70% dintre pacienţii cu cancer pulmonar ajung la noi în stadiile inoperabile, foarte avansate, în care necesită doar terapie de paleaţie sau de calitatea vieţii. Vedem că frecvenţa acestei patologii este într-o explozie în ultimii ani şi de aceea am luat decizia de a merge pe ramura de radioterapie în care putem să aducem un plus de beneficiu pacienţilor din toată ţara”, a declarat, pentru agerpres.ro, directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, dr. Cristian Oancea.

Potrivit medicului pneumolog, în ţară mai sunt centre de radioterapie, dar ceea ce va fi la Timişoara va marca o premieră, pentru că o astfel de tehnologie se mai află în proximitate doar la Viena şi la Istanbul. Dr. Crisatian Oancea a subliniat că în momentul de faţă nu există un studiu bine definit privind incidenţa cancerului pulmonar în România, dar că este una foarte crescută, chiar alarmantă.

„În vara aceasta şi în vara trecută, pentru că vara nu prea sunt pneumonii, fiind extrasezon, eu şi colegii mei vedem zilnic numeroase cazuri de pacienţi chiar foarte tineri, cu cancer pulmonar. Nu avem date despre numărul cancerelor pulmonare, dar sperăm să le avem anul viitor, să facem un studiu. Suntem şi noi înspăimântaţi de cât cancer putem să vedem în ultimii ani, câteodată, mai des decât pneumonia. Principala cauză este fumatul, dar sunt şi pacienţi care nu au beneficiat de acest viciu, dar poluarea din aer, din sol pot duce la această patologie”, detaliază dr. Cristian Oancea.

Studiul de fezabilitate pentru proiectarea noului centru oncologic de terapie personalizată a fost deja câştigat de o companie din ţară, în maximum şase săptămâni va fi finalizat, după care spitalul va urmări o colaborare între administraţia locală şi Ministerul Sănătăţii, astfel încât din anul 2020 să pornească execuţia, iar în doi ani să fie gata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.