2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Primele semne ale intensificării vântului au apărut la Reșița dis de dimineață, problemele continuă

Vântul își face de cap în Reșița. Avertizările meteorologilor în privința intensificărilor vântului în Caraș-Severin au început să fie vizibile, iar pagubele lăsate de rafale nu au întârziat să apară.

Localitățile Zlatița, Ersig și Vermeș au rămas fără curent electric, Zlatița fiind alimentată între timp. De asemenea, un alt acoperiș, de pe bulevardul AI Cuza de astă dată, a fost luat de vântul puternic și dus în apropiere de carosabil, existând riscul producerii unor accidente rutiere. Codul galben de vânt a fost și el prelungit până la ora 17.

Pe strada Sportului tabla de pe acoperișul unui imobil a fost luată de vânt și aruncată într-un copac. Pentru îndepărtarea ei și a riscului de a cădea pe oameni au intervenit pompierii de la Detașamentul din Reșița. De asemenea un brad a fost smuls de vânt pe Calea Caransebeșului. Din fericire, nu au existat pagube materiale și nici victime, anunță purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Elena Tarla.

Peste 5.000 de pompieri cu 2.900 de autospeciale sunt pregătiţi să intervină, în aceste zile de minivacanță, în zonele vizate de avertizările meteo. În județele Hunedoara și Caraș-Severin, aflate sub cod portocaliu de viscol, au fost activate grupele operative.

IGSU arată că, în contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a avertizării nowcasting de cod portocaliu pentru județele Hunedoara și Caraș-Severin, la nivelul IGSU s-a luat decizia activării grupelor operative în cele două județe sus-menționate.

Având în vedere că a fost emisă și o atenționare meteo cod galben de intensificări susținute ale vântului și viscol la munte, atât în județele Hunedoara și Caraș-Severin, cât și în Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Alba, pompierii sunt pregătiți să intervină, la nevoie, în sprijinul cetățenilor și a bunurilor acestora.

La nivelul întregii țări, în aceste zile de minivacanță, acționează peste 5000 de angajați ai IGSU cu 2900 de autospeciale. În funcție de evoluția vremii, dispozitivele efectivele vor fi redimensionate și adaptate nevoilor, urmând a fi dispuse măsuri astfel încât să se limiteze eventuale efecte negative produse de condițiile meteorologice nefavorabile.

Pentru siguranţa cetăţenilor, specialiştii recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea nu poate fi amânată, este importantă informarea în privinţa drumurilor blocate.

”Înainte de plecare, cetățenii trebuie să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.). Este important să se urmărească la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale”, arată IGSU.

Județele Hunedoara și Caraș-Severin se află, până la ora 14.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar judeţele Timiş, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Cluj, Sibiu, Prahova, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş sub avertizare cod galben de vânt şi ceaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :