Printre destinațiile favorite ale locuitorilor din vestul României în fiecare primăvară, este una dintre cele mai frumoase capitale europene, Viena. Catedrale, palate, monumente impunătoare, reședințe ale oamenilor celebri din trecut – toate le putem găsi în orașul prințesei Sissi. Iar în acest sezon, parcurile și grădinile vieneze sunt un adevărat spectacol de culoare, parfum și artă.
Agenția de turism Ultramarin vă propune trei date de city-breakuri, cu plecare în 21 aprilie, în 5 mai sau în 2 iunie, în care veți putea admira splendorile acestui oraș, renumit nu doar pentru arhitectura sa, ci și pentru calitatea vieții.
Una dintre cele mai frumoase atracții este Palatul Schonbrunn, reședința de vară a familiei de Habsburg, care, timp de mai mulți ani, a fost și reședința lui Napoleon Bonaparte. Schonbrunn este considerat cel mai frumoas palate cu arhitectură barocă din Europa. Împăratul Franz Joseph, cel care s-a căsătorit cu frumoasa Sissi s-a nscut aici în anul 1830, și tot aici celebrul cuplu și-a trăit o mare parte din frumoasa poveste de iubire. Astăzi, palatul este parte a patrimoniului UNESCO, datorită importanței istorice, a arhitecturii, dar și a mobilierului unicat. Impunătoarea catedrală Stephandom sau muzeul prințesei Sissi, cea mai iubită prințesă a austriecilor, vă așteaptă să le treceți pragul. În seria palatelor regale ce se vor vizita se numără și Palatul Belvedere al prințului Eugeniu de Savoya, palat ce adăpostește o splendidă colecție de picturi din secolele XIX – XX.
Capitala Austriei este pe drept numită și „orașul muzicii”: devenită celebră pentru splendidele concerte de Anul Nou ale Filarmonicii vieneze, aici s-au născut, au trăit sau au creat capodopere muzicale muzicieni renumiți în întreaga lume, cum ar fi Johann Strauss, Wolfgang Amadeus Mozart, Gustav Mahler, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Joseph Haydn, sau Anton Bruckner. Vienezii le-au ridicat monumente impunătoare, adevărate opere de artă în aer liber: statuia lui Mozart este plasată în grădina imperială, iar faimosul Stadtpark este dominat de autorul „Dunării albastre”, Johann Strauss. Și tot în seria frumuseților arhitecturale create de vienezi se mai află palatul Hofburg, numit și „tezaurul coroanei”, faimoasa clădire a Primăriei, Teatrul Național din imediata apropiere, Biserica Votivă, Parlamentul, frumoasa clădire a Operei vieneze, Muzeul de Arte, Muzeul de Științele Naturii, faimoasa casă Hundertwasserhaus sau Statuia Mariei Terezia.
Pentru copii (dar nu numai), cea mai mare distracție este o vizită în parcul Prater și o tură cu roata, de unde puteți admira întreaga panoramă a Vienei. Grădina zoologică, una dintre cele mai mari și mai bine îngrijite din Europa, aflată în imediata apropiere a palatului Schonbrunn este un alt loc ce nu trebuie ratat în acest oraș.
Iar pentru că zilele de primăvară sunt lungi, Ultramarin vă recomandă o sesiune de shopping pe celebra Mariahilfestrasse sau o mică pauză pentru a savura o specialitate de cafea vieneză la cochetele terase ce împânzesc centrul orașului..
Pentru mai multe detalii despre cum vă puteți petrece un weekend la Viena, vă invităm să intrați pe http://www.ultramarintm.ro/d23/weekends/weekend-cu-autocarul/din-mica-vien%C4%83-la-viena.html sau să sunați la Agenția de turism Ultramarin, tel. 0256.499706.