Se știe de mult timp că primăvara este capricioasă. O fi ceva adevăr în această zicere, dar nici chiar așa ca anul acesta. Din nou și din nou anotimpul verde se arată cu fața sa albă ca un cearșaf de stafie ce bântuie peste pusta noastră bănățeană. În loc de câmpuri înverzite vedem un covor imaculat de nea proaspăt căzută. Scenariul se repetă zilnic. În fiecare dimineață, stratul de omăt este mai nou, mai afânat și mai rece.
Iarăși, ”primăvara” asta a venit pe nepregătite! Neaua ne-a luat prin surprindere. Autoritățile, ca întotdeauna, au o surpriză. La noi totul vine pe neașteptate făcând mari surprize. De iarnă nu se mai poate vorbi. Așa că doar primăvara mai poate veni prin surprindere.
Avem niște autorități foarte asemănătoare berzelor. Precum bietele înaripate ce au venit după cum au știut ele, dar aici au fost lovite de o surpriză neplăcută și rece, la fel și mai marii ce conduc treburile locurilor au fost luați tot la fel, prin surprindere. Dacă păsarile au scuza că nu știu carte și nu știu să citească un comunicat al ANM, oare ce scuză pot avea cei ce sunt anunțați pe diverse căi că va ninge?
La Timișoara, tramvaiele întârzie ca de obicei. Dar nu este nimic deosebit. Așa merg în dorul lelii și vara, și toamna, și pe soare, și pe ploaie. De ce ar merge mai bine dacă ninge?!
Trotuarele nu se curăță mai deloc. De ce s-ar curăța? Că doar mâine ninge iar.
Sarea nu ajunge pe drumuri că se face economie. Oricum vom avea nevoie de ea la toamnă pentru murături…
Nisipul antiderapant, iar este economisit. La fel, va avea o întrebuințare mai bună la vară pentru a construi din el iluzorii castele spaniole pe plajă.
Cei ce au pâinea și cuțitul amenință veșnic cu amenzi usturătoare pentru cei care nu ies cu lopata la muncă patriotică și lasă trotuarele alunecoase. Dar aceste amenințări rămân doar vorbe repede uitate. Vistieria locală ar fi trebuit să dea pe dinafară de bani din amenzi. S-ar fi făcut un excedent bugetar de aveam de organizat chiar și o Olimpiadă de Iarnă (sau de primăvară?)
Primăvara rămâne la fel de capricioasă în ciuda celor care au veșnice naivități și se lasă surprinși. Peste o lună, povestea se va repeta și se vor auzi coruri de vaiete că nu ne așteptam să se topească zăpada și să crească apele. Sau, și mai rău, poate se vor auzi vorbe ca ”Vaiiii, dar ce ne facem că nu avem destule cuburi de gheață pentru a ne bea apa plată la umbră?”. Evident, cu lămâie!
