Primarul oraşului Ulmeni din Maramureș, Lucian Morar, este în a patra zi de greva foamei în faţa Ministerul Sănătăţii. El cere deschiderea unei staţii de ambulanţă pentru cei 7.500 de cetățeni din localitatea sa și spune că va continua protestul până la primirea unui răspuns.
De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, spune că nici Ministerul Sănătăţii, nici ministrul Sănătăţii, nu pot aviza înfiinţarea de substaţii de ambulanţă, înființarea unor astfel de stații fiind avizată de o comisie interministerială.
„Sunt determinat sa merg pana la capăt pentru comunitatea mea și pentru proiectele mele!”, spune primarul orșului Ulmeni, care este și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș.
„Domnul primar trebuie să ştie că nu Ministerul Sănătăţii şi nici ministrul Sănătăţii nu avizează înfiinţarea de substaţii de ambulanţă. Există o comisie interministerială care avizează în funcţie de anumite criterii specifice în domeniul urgenţei. Această comisie am înţeles că i-a explicat domnului primar în 2017 de ce nu i-a fost aprobată şi avizată solicitarea. Comisie interministerială este condusă de domnul secretar de stat Raed Arafat. Comisia nu funcţionează în cadrul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Oana Grigore, pentru Agerpres.