Primarul Robu susține că nu avea nevoie de autorizație pentru demolarea porții de pe Aradului

141

După demolarea porții de intrare în oraș, de pe Calea Aradului, au apărut și primele semne de întrebare. Mai exact, unele instituții vor să știe în baza căror acte a fost pusă la pământ structura metalică și de beton.

În timp ce prefectul de Timiș cere lămuriri, primarul orașului spune că nu avea nevoie de avize sau autorizații de la nimeni pentru operațiune pentru că poarta se află pe domeniul public.

”Dacă este pe domeniul public, autoritatea publică locală demolează fără autorizație. Eu vă spun ce îmi răspund cei implicați. Urbaniștii se ocupă și de legislația pe legea lor, legea 50. Dacă nu ar fi așa, Poliția Locală ar trebui să dea o amendă, probabil Primăriei și Colterm”.

Decizia de demolare a porții de intrare în oraș de pe Calea Aradului a aparținut Primăriei Timișoara și vine după ce, în martie, toate plăcile de fibrociment care au ”modernizat” structura au fost îndepărtate, prezentând pericol la vânt puternic. Primăria Timișoara a și primit o amendă de 10.000 de lei de la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru că nu a întocmit o expertiză tehnică ce trebuie să arate siguranța porții.

Poarta de pe Calea Aradului a fost modernizată cu 50.000 de lei din bugetul local, împreună cu cea de pe Calea Lugojului. Cea din urmă nu a avut nevoie de demolare pentru că a fost dărâmată de furtuna din 17 septembrie 2017. Din păcate, anul trecut în timpul vijeliei, structura metalică a picat peste o mașină staționată în apropierea sa și a ucis șoferul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.