Primarul Ioan Popa, la festivitatea de 1 Decembrie: „Reșițenii trebuie să aibă siguranța unui destin asumat, aici!”

1091

Aproximativ două mii de reşiţeni au participat, joi, la manifestările organizate la Reşiţa de Ziua Naţională a României, care au cuprins defilări ale poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor, o paradă a autospecialelor din dotare, tradiţionalele alocuţiuni ale reprezentanţilor administraţiei publice şi o slujbă religioasă.

Seria scurtelor discursuri a deschis-o prefectul de Caraș-Severin, Florența Albu, care a spus că ”este o zi care ne umple sufletul de bucurie, de respect şi smerenie faţă de ţara noastră. De aceea, vreau să urez, La mulţi ani, Mamei noastre, România, precum şi tuturor românilor, oriunde s-ar afla”. Inedit, în acest an, parlamentarii de Caraș-Severin au fost trecuți pe planul al doilea la parada de 1 Decembrie. Din prezidiu au făcut parte, alături de prefectul județului, Florența Albu, președintele Consiliului Județean Silviu Hurduzeu, primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, și colonelul Ion Pasăre, comandantul Centrului Militar Judeţean.

”Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid. Este fapta istorică a întregii naţiuni române. Fie ca peste doi ani, când vom sărbători o sută de ani de la Marea Unire, să fim mult mai uniţi, pentru că acest act a fost realizat prin bunăvoinţa a milioane de români”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

După trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către prefectul judeţului, a urmat intonarea Imnului de stat, ceremonialul religios, oficiat de către un sobor de preoți, în frunte cu protopopul Reșiței, Gheoghe Adrian Șuveți, dar şi mult aşteptata paradă, care a cuprins şi autoutilitarele de intervenție aflate în dotarea structurilor MAI, la care au participat aproximativ două mii de reşiţeni, după cum a estimat primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.

”Transmit tuturor românilor, de pretutindeni, transmit reşiţenilor, La mulţi ani, de ziua noastră şi sper să ne ajute Dumnezeu să ducem România înainte, în anii care urmează şi să o deschidem pentru investiţii şi pentru o viaţă mai bună. În urmă cu câţiva ani, circula un dicton: e trist că m-am născut în România, dar e dramatic că m-am născut în Reşiţa. În fapt, o dublă povară. Îmi doresc ca misiunea mea în acest oraş să îi facă pe reşiţeni să aibă siguranţa unui destin asumat aici, unde am ales să ne trăim şi bucuriile şi greutăţile vieţii”, a mai spus Popa, care, apoi, a invitat oficialitățile și presa la un pahar de șampanie în onoarea României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.