Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a cerut public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara, în condiţiile în care oraşul nu are apă caldă şi căldură de aproximativ două săptămâni deoarece Termocentrala Mintia (foto), furnizorul de agent termic, este oprită pentru că nu are cărbune.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Florin Oancea i-a acuzat pe directorul general Samuel Dioane şi pe administratorul special Cristian Roşu de ‘incompetenţă’ şi ‘rea-voinţă’ în gestionarea problemelor cu care se confruntă locuitorii municipiului Deva care nu mai au căldură în apartamente.
El a menţionat că echipa de conducere a CEH a direcţionat tot cărbunele extras din Valea Jiului spre Termocentrala Paroşeni şi nu spre cea de la Mintia, care putea produce agent termic şi pentru populaţia din oraş.
„Devenii şi-au plătit toate obligaţiile contractuale faţă de Termocentrala Mintia, iar cei doi decidenţi ai CEH au luat hotărârea direcţioneze cărbunele extras din Valea Jiului către Termocentrala Paroşeni, lăsând în frig mii de deveni, precum şi creşe, grădiniţe, şcoli din municipiul Deva. Guvernul României a plătit toate salariile restante, precum şi toate sporurile pentru minerii din Valea Jiului. Tot cărbunele extras, după ce greva minerilor s-a încheiat, a fost direcţionat de cei doi conducători ai CEH către Termocentrala Paroşeni, în bătaie de joc faţă de mii de deveni, copii de creşă, grădiniţă, elevi, maturi, bătrâni! Este intolerabilă această situaţie! Dioane Samuel şi Roşu Cristian: Demisia!”, a scris Oancea.
„Bătaia de joc şi incompetenţa trebuie să ia sfârşit aici! Lipsa de respect, solidaritate şi empatie pentru cei peste 22 mii de deveni obligaţi să stea în frig, fără nici o vină, îmi întăreşte convingerea că demisia celor doi este cea mai corectă soluţie! Devenii nu trebuie să mai sufere din cauza incompetenţei voastre!”, a conchis primarul municipiului Deva.
Termocentrala Mintia s-a oprit, pe 5 martie, din cauză că nu mai avea cărbune pe stoc. Din acest motiv, circa 4.000 de apartamente, instituţii publice şi majoritatea şcolilor din Deva au rămas fără apă caldă şi căldură.