1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Primarul comunei Dumbrăviţa dă startul la demolări

Horia Bugarin, primarul USRPLUS de la Dumbrăviţa a declarat război celor care construiesc ilegal în comună. Se ştie că Dumbrăviţa, localitate periurbană lipită de Timişoara, este una din cele mai căutate locuri pentru contruit vile.

”Nu vă apucaţi de construit fără a avea acte, nu construiţi mai mare sau mai înalt sau oricum altfel decât prevede autorizaţia. Dacă punerea în legalitate va presupune demolare atunci asta sa va întâmpla. Şi au început primele demolări. În mandatul meu va fi toleranţă zero la încălcarea legii”, a scris pe Facebook, Horia Bugarin, primarul comunei Dumbrăviţa, care a postat şi două fotografii surprinse în timpul unei operaţiuni de demolare.

Recomandarea de la primarul Dumbrăviţei, Horia Bugarin, e de folos pentru întreg periurbanul Timişoarei, scriu pe Facebook şi cei de la USRPLUS. Dominic Fritz, primarul Timişoara, i-a transmis felicitări colegului său de partid.

”Colegul meu Horia Bugarin, primarul USRPLUS din Dumbraviţa, comună lipită de Timişoara, duce o luptă grea. Dezvoltarea urbanistică din ultimii ani s-a făcut haotic, de multe ori cu complicitatea primăriei, care a fost în mâna PSD-ului până la victoria lui Horia de acum un an. În trecut, legea a fost tratată doar ca o recomandare. Acum, cu Horia primar, lege e lege, regulile se aplică tuturor la fel. Primăria îşi face treaba: apără interesele comunităţii, indiferent pe cine trebuie să deranjeze”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Sursa: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :