Primarul Chişinăului le transmite ruşilor: „f**k off”!

169

În cadrul unui articol scris luni de publicaţia Life.ru, jurnaliştii din Moscova povestesc despre succesul trupei Carla’s Dreams, dar dezvăluie identitatea solistului şi a celorlalţi membri ai formaţiei.

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a criticat aspru acţiunea jurnaliştilor ruşi care au acţionat „ca nişte lepre”. Acesta i-a înjurat în limba engleză pentru acest gest: „Nu mă declar fan Carla’s Dreams, dar f**k off celor care susţin că i-au deconspirat identitatea!”.

Potrivit opiniei lui Chirtoacă, faptul că membrii formaţiei îşi ascundeau identitatea demonstra modestie şi farmec: „Timp de 4 ani oricine ar fi dorit, în Republica Moldova sau în România, ar fi putut să-i facă asta (trupei, n.red). Dar nu a făcut-o. De ce? Pentru că de farmec nu te atingi. Dacă te atingi, îl distrugi (…) Carla’s Dreams a cucerit şi pentru că a găsit această nişă a anonimatului, prin care, apropo, a făcut să nu atragă toată gloria asupra propriei persoane. Ceea ce înseamna modestie”.

Şi poliţiştii români au reacţionat în urma articolului din publicaţia rusă. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reacţionează după ce presă rusă a dezvăluit identitatea membrilor trupei Carla’s Dreams, anunţând pe Facebook că aceştia au intrat în ţară cu documente valabile însă că în România datele personale sunt protejate prin lege.

„Am fost întrebaţi dacă putem să confirmăm identitatea membrilor trupei Carla’s Dreams din fotografiile recent apărute în spaţiul virtual. Vă spunem că informaţiile referitoare la o persoană (nume, imagine, adresă, informaţii bancare, informaţii medicale etc.) sunt date cu caracter personal iar în România legea protejează dreptul la viaţa intimă, familială şi privată a tuturor persoanelor. Totodată, vă asigurăm că membrii trupei Carla’s Dreams au intrat în România pe baza unor documente valabile…deci au identitate. Cu identitatea cunoscută perfect sau #imperfect …bucuraţi-vă de muzica lor!”, au postat reprezentanţii ministrului pe pagina de Facebook a instituţiei.

carlas-dreams-5

Trupa Carla’s Dreams a ajuns în România pentru concertul pe care îl va susţine în data de 8 septembrie în Bucureşti.

Carla’s Dreams sunt artiştii cu un aspect nonconformist (îşi ascund trăsăturile feţei prin diverse picturi), talentaţi şi creativi, care au cucerit România prin mesajele puternice, sound-ul divers, colaborările de success cu Inna, Antonia sau Delia.

Carla’s Dreams, unul dintre proiectele din Moldova cu cea mai mare ascensiune şi unul dintre cele mai controversate proiecte muzicale din Moldova şi România, au reuşit să cucerească publicul într-un timp relativ scurt.

Citeşte şi: Le-au dat jos masca! Ruşii i-au deconspirat pe membrii Carla’s Dreams

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.