Anul 2016 nu este ocolit de greve. Administraţiile locale din ţară vor întrerupe programul de lucru timp de o oră din cauza nemulţumirilor angajaţiilor din sistem. Peste 50 de primării din judeţul Timiş, şi 6 din Caraş-Severin, nu vor lucra cu publicul timp de 60 de minute în prima parte a programului.
„În data de 05.07.2016, membrii de sindicat ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) participă la prima formă de protest din calendarul acţiunilor organizate ca urmare a declanşării de către FNSA a conflictului colectiv de muncă la nivel naţional şi faptului că în cadrul întâlnirii din data de 27.06.2016 a reprezentanţilor FNSA cu Domnul Ministru al MMFPSPV nu s-a ajuns la niciun consens în cadrul procedurii de conciliere, şi anume grevă de o oră la începutul programului de lucru”, transmite Sindicatul Funcţionarilor din Administraţia Publică.
Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%).
Revendicările FNSA sunt următoarele:
1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.
2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, solicităm majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.
4. Eliminarea în totalitate a Art 31 (4) din OUG nr. 20/2016.