Primăria unui oraș din vestul țării, sătulă de vandalizarea tramvaielor

122

Imagini cu un vagon de tramvai din Arad cu scaune distruse şi mâzgălite cu vopsea au fost postate pe Facebook, cu mesajul „ca în lumea a treia”. Primăria susține că este vorba despre „încă un caz de vandalizare a mijloacelor de transport în comun” și că „alarmant este că are loc un adevărat fenomen cu care regia de transport în comun se confruntă în ultima perioadă”.

Municipalitatea apelează „la spiritul civic al arădenilor pentru a pune capăt acestui fenomen”.  După apariția imaginilor cu un vagon de tramvai cu scaune distruse şi mâzgălite cu vopsea, Primăria Arad a reacţionat tot pe Facebook, susținând că a fost vorba despre un caz de vandalizare a vagonului.

Municipalitatea spune că alarmant este că CTP Arad se confruntă în ultima perioadă cu un adevărat fenomen de vandalizare a mijloacelor de transport în comun: „Iar când spunem vandalizare, ne referim la scaune sau bănci distruse, graffiti-uri aplicate atât pe exteriorul, cât şi pe interiorul vagoanelor de tramvai, hârtii sau coji de seminţe aruncate peste tot”.
Primăria apelează „la spiritul civic al arădenilor pentru a pune capăt acestui fenomen” și îi roagă ca în momentul în care sunt martori la distrugeri „să anunţe în cel mai scurt timp vatmanul”.
„Pe lângă pagubele directe rezultate din înlocuirea pieselor distruse, CTP Arad înregistrează pierderi din cauza imobilizării temporare a mijloacelor de transport în comun avariate, prin retragerea lor de pe traseu. A fost şi cazul tramvaiului prezentat recent pe reţelele de socializare, rulând prin centrul oraşului cu banchetele distruse. Vagonul a fost retras la scurtă vreme de la incident, iar băncile au fost reparate, din bani publici, adică din banii fiecăruia dintre noi”, mai spune Primăria Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.