Primăria Timișoarei pare că a ajuns la fundul sacului cu banii! Plăți făcute cu dificultate către partenerii de la Bursa de Valori București

141

Primăria Timișoara a plătit numai aproximativ o treime din suma datorată creditorilor la scadența trimestrială din noiembrie a obligațiunilor emise și listate la BVB. Primăria invocă impactul negativ pe încasări al reducerii impozitului pe venit la 10%, de la 16%.

Banatul e fruncea!

Municipalitatea din Timișoara dă semnalul pentru ce ar putea să se contureze drept un femomen mai larg, al problemelor bugetare la nivelul administrațiilor locale, prinse în foarfeca diminuării de taxe și majorărilor salariale hazardate în baza legii salarizării unitare.

Primăria de pe Bega a efectuat doar plăți parțiale la ultima scadență din noiembrie în contul obligațiunilor emise, în valoare totală de 150 milioane lei, au declarat pentru Profit.ro multiple surse din piața de capital.

Creditorii au fost notificați că au fost efectuate plăți pentru numai 30% din sume, ratarea de plată fiind atât pentru cuponul de dobândă, cât și la principal. Pentru restul sumei, debitorii au menționat că vor face plata la 12 decembrie, dar deja este o încălcare a condițiilor privind obligațiunile prinse în prospectul de listare.

Citește punctul de vedere al Primăriei Timișoara pe profit.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.