Primăria Timișoara vrea să modifice regulamentul de taximetrie din oraș

664

Primăria Timișoara intenționează să modifice regulamentul de taximetrie din oraș, astfel încât acesta să permită transmiterea licenței de la persoanele  fizice autorizate la firme. Măsura vine după ce municipalitatea a pierdut un proces cu un taximetrist timișorean.

Primăria a pregătit un proiect de hotărâre pentru modificarea regulamentului de taximetri, iar decizia finală va aparține Consiliului Local, spune Cătălin Iapă, consilier personal al primarului Nicolae Robu.

“Practic, prin acest proiect de hotărâre, direcția de specialitate propune consilierilor locali să completeze la art. 43 cu încă o opțiune la cesionarea parțială sau totală a contractului de taximetrie încheiat între taximetris și Consiliul Local. Pe lângă cele trei modalități în care se poate cesiona contractul, prevăzute inițial în regulament, se mai adaugă și o patra prin care titularul contractului care este o persoană fizică autorizată sau o asociație familială autorizată și se transformă într-o persoană juridică păstrează autorizația inițială de taxi”, spune Cătălin Iapă, pentru radiotimisoara.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.