Una caldă şi una rece în cazul proiectului de reabilitare a malurilor canalului Bega. Printre criteriile care trebuie îndeplinite de municipalitate pentru a nu pierde banii europeni se numără punerea în mişcare a vapoarelor şi aducerea în rasteluri a celor 140 de biciclete. Dacă în cazul mijloacelor de transport pe două roţi s-a găsit un furnizor, după zece licitaţii la care nu s-a prezentat nimeni, în cazul ambarcaţiunilor, lucrurile sunt blocate în continuare.
Potrivit primarului, bicicletele vor ajunge în Timişoara abia peste 3 luni, deşi termenul impus de Uniunea Europeană pentru a nu retrage banii este 31 iunie. Şi cum cele 7 vaporaşe nu circulă în regim de transport în comun, municipalitea a cerut Ministerului Dezvoltării Regionale o nouă amânare.
„Noi am cerut să se decaleze termenul. Nu am primit încă răspunsul (n.r. de la Ministerul Dezvoltării Regionale), dar am cerut termen până în 2018. Trebuie să o obţinem pentru că nu suntem noi de vină pentru că nu s-a prezentat nimeni la licitaţie”, spune Robu.
Mai mult, edilul şef ameninţă că va face plângere penală pentru că Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română, refuză să emită ordinul de înfiinţare a Administraţiei de Căi Navigabile Timişoara. Nu ştie însă pe numele cui să facă plângerea.