Primăria Timișoara încalcă legea: are nevoie de PUZ pentru Complexul Sportiv din zona Lipovei

533

Primăria Timișoara a început în vara anului trecut proiectarea pentru complexul sportiv din zona Lipovei.

USR Timișoara susținea, la acea vreme, că e necesar ca municipalitatea să respecte toate etapele legale ce trebuie parcurse în astfel de situații: elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ-ului) și organizarea unui concurs de soluții arhitecturale.

„În cadrul dezbaterii publice din 6 iunie 2018, ce avea ca subiect exact proiectarea complexului sportiv din zona Lipovei, reprezentanții USR Timișoara și reprezentanții autorităților locale au avut un schimb de opinii pe tema necesității elaborării PUZ-ului.

Ce susțineam noi:

1. În prezent terenul pe care se dorește edificarea complexului sportiv este reglementat de Planul Urbanistic Zonal (PUZ) ION IONESCU DE LA BRAD aprobat prin HCL 186/29.07.2003 având astfel destinația rezidențială și dotări de cartier și nu de Planul Urbanistic General (PUG) așa cum este specificat, în mod eronat, în studiul de fezabilitate.

2. În aceste condiții este necesară și obligatorie elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), singurul instrument legal, pentru schimbarea destinației unui teren. O componentă esențială în elaborarea PUZ-ului este informarea populației care își poate exprima astfel opțiunile în mod democratic.

În ciuda acestor argumente obiective prezentate mai sus, autoritățile locale au insistat că terenul este reglementat de PUG, având destinația de zona de agrement și sport iar elaborarea unui PUZ nu este necesară. Iată însă că ne-au înșelat. Au mințit.”, a declarat vicepreședintele USR Timișoara, Alexandru Cadar.

„Am urmărit în continuare tema și am observat că aceleași autorități locale au eliberat Certificatul de Urbanism nr. 3995 / 04.10.2018, pentru o funcțiune identică și anume construirea unui complex sportiv pentru agrement pe terenul lipit de terenul prevăzut pentru obiectivul de investiții mai sus menționat. La regimul tehnic, Certificatul de Urbanism nr. 3995 / 04.10.2018 prevede următoarele:

1. Conform PUZ aprobat HCL 186/2003 (…)subzona rezidentiala mixtă (…) si dotari de cartier (…) Propunerea făcută ”CONSTRUIRE COMPLEX SPORTIV PENTRU AGREMENT IN REGIM DE INALTIME MAXIM S+P+2E” nu se încadrează în prevederile PUZ aprobat prin HCL 186/2003 în ceea ce privește funcțiunea propusă.

2. Autorizarea construcțiilor se va face în baza unui PUZ aprobat prin HCL

Așadar, pentru acest Certificat de Urbanism, autoritățile locale fac trimitere la exact argumentele prezentate de noi cu privire la lipsa PUZ-ului pentru obiectul de investiții mai sus menționat. Cu alte cuvinte, pe terenuri cu reglementare identică din aceeași unitate teritorială de referință, pentru aceeași funcțiune, pentru un obiectiv de investiții al Primăriei NU se aplica legea și NU este nevoie de PUZ, dar pentru un obiectiv de investiții cu capital privat aceleași autorități aplică legea în mod corect și cer explicit acest lucru.

USR Timișoara a trimis în octombrie o adresă către Primărie, prin care a solicitat corectarea erorilor, dar domnul primar Robu a ales să o ignore și să nu ne răspundă.

O situație anormală, care ridică mari semne de întrebare cu privire la modul discreționar în care administrația pe care domnul Robu o conduce înțelege să aplice legea, în acest caz Legea nr. 350 / 2001.

Complexul sportiv din Calea Lipovei este cu siguranță așteptat de mulți timișoreni, iar oportunitatea acestui proiect este indiscutabilă. În același timp, trebuie avut în vedere și respectarea prevederilor legale. În acest caz, elaborarea unui PUZ este obligatorie, așa cum de altfel autoritățile locale au confirmat în urma emiterii certificatului de urbanism mai sus menționat”, transmit membrii USR Timișoara.

„Domnule Robu, principiul aplicării legii în mod corect nu este negociabil. Minciuna are întotdeauna picioare scurte !”, a mai adăugat Alexandru Cadar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.