Primăria Timișoara cumpără, în regim de urgență, echipamente medicale pentru Spitalul de Boli Infecțioase

154

Primăria Timișoara va cumpăra, în regim de urgență, echipamente medicale pentru Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, din Timișoara. Potrivit primarului Nicolae Robu, suma necesară pentru achiziția echipamentelor cerute de spital este de peste trei milioane de lei.

„Am primit o listă de echipamente care se dorește să fie achiziționate. În total, aproape 3 milioane de lei vor costa. Am discutat cu doamna director economic din cadrul Primăriei și dânsa pregătește dispoziția pentru rectificare de buget, pentru a prevedea acești bani. Îi rog pe partenerii Primăriei, care așteaptă, și ei, bani să înțeleagă că în situația excepețională în care ne aflăm, trebuie să dăm banii către Spitalul de Boli Infecțioase”, a declarat Nicolae Robu.

Tot în sprijinul medicilor Spitalului „Victor Babeș”, noul laborator de analize pentru depistarea bolnavilor cu coronavirus va funcționa în cadrul Maternității Odobescu, unde vor fi montate, de urgență, două aparate de depistare a viruslui COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.