Vistieria Primăriei Timișoara este tot mai goală, dar administrația Robu se încăpățânează să țină ”în brațe” regii și societăți care nu fac altceva decât să sărăcească bugetul local. Este și cazul Colterm, care mai primește o infuzie de capital, cu dedicație, de la Consiliul Local Timișoara.
În cadrul ședinței de plen de marți, aleșii locali au aprobat acordarea a aproape 8 milioane de euro (36.469.683 lei) societății cu mari probleme financiare. Banii ar urma să acopere pierderile regiei din anul 2017. Mai rămân de achitat datorile istorice de 100 de milioane de lei pe care autoritățile încearcă să le ascundă sub preș.
Potrivit documentului înaintat aleșilor locali, Colterm își motivează cererea de finanțare astfel: ”Diferenţa dintre pierderile reale şi pierderile tehnologice o reprezintă pierderile induse de energie termică, urmare a prestării serviciului public de alimentare cu energie termică. Pierderile reale de energie termică sunt determinate prin diferenţa dintre energia termică produsă şi energia termică vândută consumatorilor alimentaţi din sistemul centralizat de energie termică a municipiului Timişoara. Pierderile tehnologice de energie termică sunt determinate având ca fundament o izolaţie termică nouă a conductelor, conducte necolmatate, iar sistemul de alimentare cu energie termică este considerat un sistem închis, neexistând pierderi masice, ceea ce în practică este imposibil, sau s-ar putea realiza cu condiţia înlocuirii tuturor conductelor din oraş, ceea ce iarăşi nu poate fi făcut din cauze financiare şi a infrastructurii edilitare”.
Pentru că Primăria Timișoara este acționarul unic al regiei și proprietarul rețelei de distribuție, reprezentanții Colterm consideră că municipalitatea trebuie să achite pierderile.
”Urmare a celor prezentate mai sus, considerăm necesară şi oportună promovarea proiectului de hotărâre privind acoperirea integrală, din surse de la bugetul local, a pierderilor induse, aferente anului 2017, din prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat, către populaţie, în sumă de 30.646.793 lei fără TVA, respectiv 36.469.683 cu TVA de 19% inclus”, se mai arată în document.
Proiectul a fost aprobat, iar din bugetul anului acesta, suma de aproape 8 milioane de euro (36.469.683 lei) va ajunge la Colterm.