12.2 C
Timișoara
luni 16 septembrie 2024

Primăria Ghiroda în parteneriat cu Asociația Pro Datina, au plăcerea de a vă invita la Ruga de la Giarmata Vii.

Primăria și Consiliul Local Ghiroda, cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române Giarmata Vii și în parteneriat cu Asociația Pro Datina, au plăcerea de a vă invita la Ruga de la Giarmata Vii. Pe 8 septembrie, spectatorii vor putea urmări reprezentații de muzică și dans interpretate de artiști de renume care vor urca pe scena din curtea Căminului Cultural Giarmata Vii.

Festivitățile organizate pentru Ruga de la Giarmata Vii vor debuta la ora 09:00, cu Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă din Giarmata Vii, urmând ca la ora 12:00 să aibă loc Ceremonialul de Rugă și deschiderea oficiată de nașii rugii, Emilia și Boris Vasic.

 

Începând cu ora 19:00 ne vom bucura de programul cultural-artistic la Căminul din Giarmata Vii alături de Ansamblul “Flori din Câmpie” (coregrafia Veronica Kretten și conducerea muzicală Miron Surdea), Zorica Savu, Cornelia și Lupu Rednic și Kika I Skorpionii Orkestar.

Distracția va fi în toi și pentru cei mici: copiii vor găsi amenajată o zonă de joacă în curtea Școlii Gimnaziale Giarmata Vii!

 

Vă așteptăm cu drag!

 

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare

Miercuri, 18 septembrie, între orele 9-14 presiunea va fi scăzută în Ohaba Lungă pentru spălarea rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare. Lucrările de...

Cum a fost Timișoara la un pas să fie rasă de pe suprafața pământului de bombardamentele americane. Totul s-a întâmplat în vara anului 1944

Deși populația Timișoarei a fost prevenită de eventuale bombardamente în cel de-Al Doilea Război Mondial, după atacurile furibunde ale aviației anglo-americane, soldate cu sute...

Citește și :