Autoritățile locale au transmis că ștrandul Heaven, din zona stadionului „Dan Păltinișanu”, se pregătește să redeschidă porțile. Asta deși clubul este în plin proces cu Primăria Timișoara, care nu a eliberat aviz de funcționare și care încearcă de ani buni să evacueze clubul și să reia în custodie terenul pe care funcționează acesta.
„Având în vedere că la expirarea contractului cu SC Elaine SRL (Complex Heaven), PMT a refuzat prelungirea colaborării, între cele două entități s-a născut un conflict judiciar. Primăria Timișoara a făcut tot ce i-a stat în putință și va face și în continuare să evacueze spațiile ce-i aparțin, respectiv revin de drept, dar, amiabil, lucrurile n-au putut fi soluționate”, a transmis Primăria Timișoara.
Au fost deschise două acțiuni în instanță. La prima, în civil, Primăria a pierdut în primă instanță și, miercuri, a depus apel. Un al doilea dosar este pe drept comun: ”acțiunea este in instanță, în procedură preliminară, singura comunicare fiind referitoare la timbrarea acțiunii; acțiunea nu are până în acest moment termen de judecată.” ”PMT nu a eliberat și nu va elibera acordul comercial de funcționare. Cu toate acestea, SC Elaine SRL efectuează pregătiri pentru a-și începe activitatea, sfidând, pur și simplu, autoritatea publică și prevalându-se de prerogativele limitate ale acesteia.
Legat de acest acord comercial de funcționare, menționăm SC Elaine SRL a deschis ea însăși o acțiune în instanță, prin care solicită eliberarea acordului de funcționare, conform dosar 5209/ 30/ 2019*; acțiunea a fost respinsă în prima instanță la data de 26.03.2020 și, instanța constatând în cuprinsul hotărârii faptul că SC Elaine SRL nu face dovada deținerii legale a spațiului pe care îl folosește, deci că folosește în mod abuziv acest spațiu, neîndeplinind una din condițiile obligatorii pentru obținerea acordului de functionare. Hotărârea a fost supusă căii de atac, partea adversă având posibilitatea formulării apelului”, susțin reprezentanții primăriei.
În plus, Primăria Municipiului Timișoara a făcut și o plângere penală pentru deținere ilegală a spațiului, depusă la organele abilitate, plângere care deocamdată este în lucru. Toate aceste acțiuni au fost demarate la sfârșitul anului 2019 Societatea comercială Elaine SRL a fost amendată contravențional și de către Poliția Locală a municipiului Timișoara pentru exercitarea activității comerciale în lipsa acordului de funcționare, totodată dispunându-se măsura complementară a suspendării activității.
În prima instanță, Judecătoria Timișoara a respins plângerea contravențională făcută de SC Elaine SRL, conform dosar nr 35409/325/2019. Hotărârea instanței este supusă căii de atac. SC Elaine SRL a formulat apel inregistrat in data de 22.05.2020. De asemenea, între anii 2015-2020, au existat 10 dosare pe rolurile instanței de judecată în care SC Elaine SRL a contestat procesele verbale de constatare a diferitelor contravenții emise de Poliția Locală a Municipiului Timișoara.
Nouă procese au fost câștigate de către instituție, unul singur fiind pierdut pe viciu de procedură. ”Facem apel și pe această cale la SC Elaine SRL să respecte legea, să respecte administrația publică locală și să renunțe la pretențiile evident nelegitime pe care le emite. Dincolo de setea de bani, există onoarea și ca cetățean / cetățeni al / ai unui oraș precum Timișoara, acționarul / acționarii SC Elaine SRL ar trebui să țină la această valoare! Ne exprimăm speranța că instanțele de judecată, respectiv de anchetă își vor face datoria, pronunțând sentințe juste, ceea ce, în opinia noastră, în spețele menționate, ar însemna, implicit servirea interesului public. La atât se limitează aprecierile noastre vis-a-vis de spețele în discuție, din respect pentru independența justiției”, mai transmiste instituția de pe C.D. Loga.
Clubul Heaven este unul dintre cele mai mari și mai căutate de petrecăreții din oraș.