Primar din vestul țării, decăzut din drepturi. Nu mai poate fi edil-șef

560

Primarul orașului Deta, Petru Roman, nu mai poate fi edil-șef. Acesta a fost decăzut din drepturi, iar prefectul de Timiș a și parafat încetarea mandatului său. Acesta a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate pentru că, din postura de primar, a încheiat în numele instituției mai multe contracte cu firme private unde era acționar.

„Prefectul județului Timiș, domnul Zoltan Nemeth, a semnat ordinul prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului primarului orașului Deta, domnul Petru Roman, ca urmare a decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la încetarea de drept a mandatului”, a transmis Prefectura Timiș.

Atribuțiile funcției de primar vor fi exercitate de drept de către viceprimarul orașului până la alegerea noului primar. Ordinul produce efecte de la comunicarea lui către primarul orașului Deta și poate fi contestat la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.