Prima zi de Revolution: atmosferă extraordinară, concerte vibrante şi multă distracţie. FOTO

167

Prima zi de Revolution Festival va rămâne cu siguranţă în mintea celor care au trecut, joi, pragul Muzeului Satului. O simplă plimbare printre scene şi corturi a fost suficientă pentru a-i atrage în atmosfera de festival chiar şi pe cei mai critici. Fiecare colţ al muzeului a fost exploatat la maximum.

Încă de la intrare, iubitorii de vinil au putut asculta muzică pe discuri, colecţionarii au putut să cumpere piesele lipsă şi, de sete, s-a băut şi câte un pahar de vin. Nu departe de intrare, cei mici, însoţiţi de părinţi, au intrat în ring! Au fost organizate lupte cu săbii şi scuturi, iar costumaţiile de cavaleri nu au lipsit.

La doi paşi am descoperit un colţ de pădure… la marginea pădurii. Câteva ciuperci uriaşe, viu colorate şi iluminate noaptea, au atras iubitorii de selfie şi nu numai. Relaxarea s-a făcut pe iarbă, în hamac, pe bingbang chair-uri sau la mesele de la zona cu mâncăruri. Nu au lipsit bucatele specifice unui festival, cele ce se pot consuma la masă sau direct din mână, între două concerte. Şi aşa ajungem la partea centrală a Revolution: muzica!

Trei scene imense şi mai multe Dj set up-uri au animat toată noaptea atmosfera. „Extremiştii” de la Trash Union, 1000moods sau Gogol Bordello au susţinut concerte de excepţie. Urmează alte două zile pline de distracţie şi de multă muzică bună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.