Prima conferință a operatorilor din turism la Timișoara VIDEO

209

Pentru prima dată la Timișoara, sub egida Consiliului Județean și al Asociației de Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, s-au adunat specialiști ce operează în industria turismului. Departe de a fi doar un simplu moft turismul, făcut după reguli foarte serioase și profesioniste trebuie să fie o obligație, dacă vrem ca acesta să-și aducă un aport important la economia noastră.

Cel ce vine de peste hotare, în treacăt, doar o jumătate de zi pentru cumpărături, nu este de lepădat dar nu aduce un mare aport la dezvoltarea unui turism modern. Dacă nu apelează la un hotel sau o pensiune autorizată ori la un restaurant nu poate fi numit adevărat turist, eventual un simplu călător. Conferința Națională de Incoming 2020 are loc, timp de două zile ( vineri și sâmbătă) în sala Revoluției din Palatul Administrativ. Au sosit peste 30 de participanți din toată țara și din asociațiile profesionale de specialitate.

Tema întâlnirii este despre modul în care România va atrage turiștii străini în perioada imediat următoare. Se vor promova cele mai bune idei care vor fi puse în practică, mai ales că Timișoara va fi în anul ce vine Capitală a Culturii – un proiect important ce ar trebui să implice toată țara. Proiectul nu este deloc unul local, cum ar crede unii ce vor să scape de o povară a răspunderii, la proiect vor trebui să pună umărul nu numai toate instituțiile din oraș, ci din întreaga Românie..

La eforturile APDT și ale Asociației Timișoara 2021 s-au alăturat ca parteneri la îmbunătățirea turismului românesc și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Alături de reprezentanții unor destinații cum sunt Sibiu, Bucovina, Brașov, Oradea, Arad, Prahova, Iași, Timișoara, sau Delta Dunării au fost prezente Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), FHR (Federația Hotelieră din România, Federația Naționalaă a Ghizilor din România, Asociația de Incoming din România, Asociația Horetim și Departamentul de Incoming al Agenției Paralela 45.

Discuțiile au fost deosebit de constructive și axate pe probleme concrete cu care se întâlnesc pe teren operetorii și ghizii de turism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.