Prima Casă 2020. Câţi bani au fost alocaţi şi ce comisioane vor fi aplicate

104

Programul Prima Casă va avea un plafon de garantare de două miliarde lei în anul 2020, potrivit unui proiect de hotărâre al Guvernului publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

„Având în vedere strategia programului «Prima casă», se propune ca pentru anul 2020, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanţiilor care pot fi emise de 2 miliarde lei”, prevede proiectul. Astfel, plafonul total este similar cu cel din anul 2019.

Ministerul Finanţelor propune abrogarea prevederii care permite băncilor să depăşească plafonul alocat, dacă acesta se reîntregeşte prin eliberarea unor sume ce reprezintă credite rambursate. Articolul propus spre abrogare este următorul: „Sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul programului la scadenţă şi/sau anticipate, precum şi ca urmare a lichidării creditelor acordate iniţial în cadrul programului în vederea acordării de garanţii pentru achiziţionarea sau construirea unei noi locuinţe în cadrul programului reîntregesc plafonul total al garanţiilor aferent anului eliberării şi se utilizează de către fiecare finanţator pentru acordarea de garanţii beneficiarilor programului. Sumele astfel obţinute se evidenţiază şi se raportează distinct faţă de plafonul anual alocat prin hotărâre a Guvernului”.

Comisioane Prima Casă Comisioanele ce vor fi utilizate, în 2020, în cadrul programului Prima Casă au fost stabilite printr-un ordin al Ministerului Finanţelor Publice publicat, miercuri, în Monitorul Oficial, semnalează avocatnet.ro.

Ministerul Finanţelor Publice reaminteşte că, prin memorandumul cu tema Aprobarea strategiei programului Prima Casă 2017-2021, adoptat de Guvern în şedinţa din data de 29 noiembrie 2016, au fost stabilite obiectivele şi liniile directoare care vor guverna programul Prima Casă în următorii cinci ani, precum şi nivelul plafonului de garantare în cadrul Programului pentru perioada 2017-2021.

Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a avut în vedere un plafon anual de garanţii în cadrul Programului de 2,5 miliarde lei pentru primul an (2017), câte 2 miliarde lei pentru fiecare an pentru anii 2, 3, şi 4 (2018-2020), iar pentru ultimul an (2021) 1,5 miliarde lei, astfel încât să crească predictibilitatea creditelor ce pot fi acordate şi contractate în cadrul Programului.

Plafonul total de garantare pentru anul 2019 a fost de 2 miliarde lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.