Primul tronson de autostradă terminat și inaugurat în 2020 este în zona de vest a României, iar traficul va fi deschis vineri. Tronsonul Biharia-Borș se unește direct la autostrada M4 și mai departe cu M35 din Ungaria și, odată cu inaugurarea, va fi deschis și un nou punct de trecere a frontierei – Borș 2. Constructorul segmentului de autostradă este o firmă românească, iar finalizarea s-a făcut înainte de termenul contractual.
Vineri are loc ceremonia de deschidere a punctului de frontieră dintre România și Ungaria Nagykereki-Borș II și de inaugurare a conexiunii de autostradă A3-M4, care se va desfășura pe segmentul corespondent părții ungare. La ceremonie vor participa miniștri Transporturilor din cele două țări, ministrul afacerilor externe din România, dar și mai multe oficialități locale.
Lotul de autostradă Biharia (la nord de Oradea) – Borș are o lungime de 5,3 kilometri și a fost construit de către românii de la Trameco (Selina). Contractul a fost semnat în decembrie 2018 pentru circa 28,5 milioane de euro cu un termen de 19 luni pentru proiectare și execuție.
Tronsonul este prevăzut cu un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje, la care se mai adaugă un pasaj al autostrăzii peste calea ferată și un pasaj peste autostradă a unui drum de exploatare.
Mai departe de la Biharia, tronsonul de circa 29 de km de A3 până la Chiribiș a fost contractat pe 12 iunie tot cu același constructor. A3 Biharia – Chiribiș fusese inițial început de pe vremea contractului cu Bechtel, dar apoi a fost abandonat, iar lucrările executate deja trebuie expertizate înainte ca antreprenorul să înceapă șantierul propriu-zis.