„Prietenie” – tabără de vară de promovare a creativității și a valorilor Uniunii Europene

235

În data de 1 Decembrie 2018 a început implementarea proiectului: „Tradiție și modernitate – cooperare culturală transfrontalieră”, acronim: Traditions, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria. Partenerii proiectului sunt: Orașul Jimbolia – lider de proiect și Comuna Cărpiniș – partener 2 – din România și Orașul Csanádpalota partener 3 – din Ungaria.

Proiectul continuă relațiile de cooperare, în special în domeniul cultural între localitățile Jimbolia și Cărpiniș din România și Csanádpalota din Ungaria. Obiectivul principal al proiectului este consolidarea cooperării între persoanele care trăiesc pe ambele părți ale frontierei. Pe perioada implementării, – un an – peste 300 de persoane aparținând diferitelor categorii sociale și grupuri de vârstă se vor întâlni, vor avea posibilitatea de a cunoaște mai bine tradițiile, cultura, religia și gastronomia partenerilor.

Vor fi organizate mai multe evenimente culturale, având ca temă: dansurile populare, gastronomia, religia, dar și o conferință de două zile destinată celor care sunt angajați în instituțiile de cultură ale partenerilor. În perioada 21 – 28 iulie 2019 s-a desfășurat în stațiunea Buziaș tabăra de vară de promovare a creativității, la care au participat câte 14 copii și doi însoțitori din localităle partenere: Csanádpalota (Ungaria) și Cărpiniș și Jimbolia (România).

Copiii au beneficiat de un program cultural diversificat care le-a permis dobândirea de noi competențe și aptitudini participând zilnic la ateliere de lucru de dansuri, muzică, ceramică, sculptură în lemn și desen. În timpul liber rămas, participanții s-au plimbat prin parcul din Buziaș, s-au bucurat de piscina din cadrul unității de cazare și s-au jucat în aer liber.
„PRIETENIE” este numele dat taberei de dansuri de vară de către participanții din cele două țări. Au fost multe propuneri frumoase, dar până la urmă, în comun, s-a ales acest nume.

Pe 26 iulie a avut loc spectacolul de încheiere a taberei, care s-a compus din două părți: un spectacol de dansuri, prin care tradițiile au fost reprezentate în dansuri populare maghiare și românești și de un dans modern precum și o expoziție de prezentare a obiectelor create de către participanți. Spectacolul a fost înregistrat, operele create au fost fotografiate și materialul va fi prezentat și în cadrul conferinței culturale de două zile care va avea loc în Jimbolia, la începutul lunii noiembrie 2019. De asemenea, copiii au completat chestionare din care vedem nu doar faptul că s-au legat multe prietenii ci și activitățile la care ar dori să participe în taberele viitoare.

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței și care necesită o abordare comună, precum și soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Reprezintă o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune și dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Zona eligibilă a programului cuprinde județele Arad, Bihor, Satu Mare și Timiș pe partea română a graniței și, respectiv, județele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.