4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Prevederile care favorizau apariţia cu duiumul de „lucrări ştiinţifice” în puşcării, suspendate!

Guvernul a suspendat miercuri, până la 1 septembrie 2016, prin Ordonanță de Urgență, aplicarea prevederilor potrivit cărora se consideră câte 30 de zile executate din pedeapsa cu închisoarea pentru fiecare lucrare științifică realizată.

„Măsura legislativă a fost adoptată de Guvern în contextul în care, în practică s-a constatat un abuz de drept, în care persoane condamnate au obținut reduceri substanțiale ale pedepselor aplicate, cu consecința accederii mai rapide la beneficiile liberării condiționate și, cumulativ, prin elaborarea uneia sau chiar a mai multor lucrări științifice, formalizând și golind de conținut aceste dispoziții legale”, a comunicat Executivul.

Mai exact, numeroşi condamnaţi au început, din 2014 încoace, să elaboreze tot felul de „lucrări ştiinţifice”, unele dintre ele suspectate de plagiat, pentru a ieşi mai repede de după gratii.

Evoluția elaborării de lucrări științifice de către persoanele condamnate a fost următoarea, potrivit statisticilor Administrației Naționale a Penitenciarelor: 2006 — nicio lucrare; 2007 — patru lucrări; 2008 — două lucrări; 2009 — şase lucrări; 2010 — trei lucrări; 2011 — trei lucrări; 2012 — şase lucrări; 2013 — 14 lucrări; 2014 — 89 lucrări; 2015 — 337 lucrări!

Prevederile au fost suspendate în vederea găsirii unor soluții legislative în acest domeniu.

În 12 ianuarie, DNA anunţa că procurorii s-au sesizat din oficiu pentru favorizarea făptuitorului: este vorba despre ajutorul dat unor persoane condamnate, ca acestea să fie eliberate condiționat! „Mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanță științifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării și fără a cunoaște viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Aceste recomandări ar fi avut o natură generică și ar fi fost folosite, uneori, în aceeași formă, pentru elaborarea unor multiple lucrări cu caracter științific”, a precizat DNA.

Procurorii au stabilit şi alte aspecte grave:
– lucrările care ar fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este vădit insuficient, de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori şase ore și 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini! „Concluzia este că autorul real este o altă persoană”, susţine DNA.
– reprezentanții unor edituri ar fi acceptat publicarea lucrărilor fără a se raporta în niciun fel la valoarea științifică acestora și interesul pieței de carte, în tiraje infime, care nu au fost puse în vânzare în circuitul comercial obișnuit.
– în toată această poveste ar fi fost implicaţi şi funcționari din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor: au existat situații în care persoanele condamnate nu figurau în tabelele de pontaj sau au reuşit „performanţa” de a elabora în același timp, în paralel, patru lucrări științifice!

Ancheta legată de acest adevărat fenomen (doar la Penitenciarul Rahova, în luna decembrie, erau în curs de elaborare 46 de lucrări „pretins științifice”, după cum le numeşte DNA) este în plină desfăşurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :