Prețurile apartamentelor pe cartiere, la Timișoara. Care sunt cele mai scumpe și cele mai ieftine zone

2778

Cele mai mari diferenţe între preţurile apartamentelor pe cartiere, ajungând şi la peste 1.500 de euro pe metru pătrat util, pot fi observate în Bucureşti; la polul opus se situează Timişoara, unde pretenţiile vânzătorilor sunt vizibil mai apropiate, indiferent de zonă.

În deplin acord cu tendinţa înregistrată la nivel naţional, ritmul scumpirilor din cele mai mari pieţe rezidenţiale ale ţării a încetinit vizibil. Potrivit celui mai recent raport realizat de Imobiliare.ro şi Analize Imobiliare, în ultimele trei luni ale anului trecut, preţul mediu solicitat pentru un apartament s-a majorat în Cluj-Napoca cu 0,9%, până la o valoare de 1.530 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.520 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior). În ultimul trimestru al anului trecut, în Bucureşti, apartamentele s-au apreciat cu 1,1%, de la 1.280 la 1.300 de euro pe metru pătrat util. Cu un avans general de 1,2% la preţurile apartamentelor, Timişoara a ajuns, în ultimele trei luni din 2018, la o valoare medie de listare de 1.200 de euro pe metru pătrat util – păstrându-şi, astfel, locul în clasamentul naţional al oraşelor cu cele mai scumpe apartamente.

În capitala Banatului, marjele de creştere consemnate pe zone au fost mai mici decât în Bucureşti, dar şi decât în Cluj-Napoca.

Astfel, cel mai mare avans, de 1,8%, a fost consemnat în arealul Bucovina-Simion Bărnuţiu-Gării-Dorobanţilor-Mircea cel Bătrân, o creştere similară (de 1,7%) având loc şi în Girocului-Soarelui-Buziaşului.

Pe următoarele locuri se situează zonele Şagului-Dâmboviţa-Iosefin-Steaua (+1,%), Lipovei-Aradului (+0,7%), dar şi Complex Studenţesc-Dacia-Elisabetin-Olimpia-Stadion (+0,2%).

La fel ca în celelalte două mari pieţe imobiliare ale ţării, Bucureşti şi Cluj-Napoca, şi în Timişoara au fost consemnate trimestrul trecut scăderi de preţuri pe segmentul apartamentelor. Cel mai semnificativ declin (-4,1%) a avut loc în Torontalului, această zonă fiind urmată de Central-Bălcescu-Take Ionescu-Piaţa Maria (-2,2%) şi, respectiv, Braytim (-0,6%).

De menţionat este şi că, după un declin de 2,1% înregistrat trimestrul trecut, preţurile au stagnat în arealul Ultracentral-Medicină-Piaţa Unirii.

Faţă de Bucureşti şi Cluj-Napoca, oraşul de pe Bega se diferenţiază şi prin diferenţele relativ mici de preţ dintre cartiere, valorile medii de listare pentru un apartament variind între un maximum de 1.460 de euro pe metru pătrat şi un minimum de 1.150 de euro pe metru pătrat.

Cel mai mare nivel de preţ se găseşte, ca şi trimestrul trecut, în zona Ultracentral-Medicină-Piaţa Unirii, unde pretenţiile vânzătorilor s-au menţinut la acelaşi nivel. La polul opus, cele mai accesibile apartamente din Timişoara sunt cele din Şagului-Dâmboviţa-Iosefin-Steaua, pe următorul loc situându-se cele din Braytim, cu o valoare medie de listare de 1.170 de euro pe metru pătrat util.

Nu cu mult mai scumpe sunt şi locuinţele din Girocului-Soarelui-Buziaşului (1.180 de euro pe metru pătrat), cele din Bucovina-Simion Bărnuţiu-Gării-Dorobanţilor-Mircea cel Bătrân (tot 1.180 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, Torontalului (1.200 de euro pe metru pătrat util).

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.