De ce ar trebui reales Klaus Iohannis? Cu ce realizări vine în faţa românilor după cinci ani prea lungi la Cotroceni şi le cere să pună din nou ştampila pe numele său? Să vedem. Nu este Klaus Iohannis autorul frazei sinistre „a trebuit să moară oameni” pentru a fi înlăturat guvernul pesedist al lui Victor Ponta? Pentru ce? Pentru „guvernul meu” al lui Klaus Iohannis.
Sintagma regală, un cvasiplagiat după Carol I, „guvernul meu” e o altă realizare a primului mandat al lui Klaus Iohannis. Iar „guvernul său” a fost foarte controversatul guvern fals tehnocrat Dacian Cioloş. În rest, ca şi Emil Constantinescu, Iohannis a fost ţinut de cei care l-au plasat la Cotroceni cât mai departe de decizia politică. Weekenduri, vacanţe, călătorii, vizite, Bruxelles etc.
Şi a mai realizat ceva Klaus Iohannis: a respins legi, a refuzat să numească miniştri pesedişti, a făcut obstrucţie în toate direcţiile, a stuchit otrăvit în direcţia pesediştilor care, numai întâmplător, sunt o bună parte a românilor. Şi, cu o haină roşie, s-a dus în piaţă să manifesteze împotriva guvernului legitim. Dar, cea mai mare realizare a preşedinţiei Iohannis rămâne imunitatea asigurată lui Traian Băsescu şi PDL-iştilor, care s-au travestit, s-au deghizat impostor în PNL. Traian Băsescu a obţinut şi o „garsonieră” politică numai pentru el, partiduleţul PMP. Despre Bechtel, Microsoft, EADS, ANRP, despre flotă, despre afacerile lui Adriean Videanu, Radu Berceanu, Vasile Blaga (implicat până în gât în EADS) şi ale altor câteva zeci din camarila, garda apropiată a lui Traian Băsescu nu s-a mai aflat mai nimic.
Zgomotul mediatic în jurul Elenei Udrea şi al Alinei Bica, amândouă libere azi, a acoperit totul. În următorii cinci ani, dacă va fi reales, Klaus Iohannis ştie ce are de făcut: imunitate în continuare pentru Traian Băsescu, pentru băsişti şi pentru el însuşi. Garagara cu justiţia, cu Laura Codruţa Kövesi, cu statul de drept va fi folosită în continuare.
De ce ar trebui aleasă Viorica Dăncilă, prim-ministru PSD recent demis prin moţiune de cenzură? Singurul argument mai consistent cu care a reuşit să vină în faţa alegătorilor ar fi acela că este femeie, femeie pesedistă. Şi, probabil, pentru că reprezintă aparatul şi baronii PSD. Nu procedurile interne, aparatul şi baronii PSD au ales-o preşedinte al partidului după arestarea abruptă a patronului şi binefăcătorului ei, Liviu Dragnea? Nu tot baronii PSD au avansat-o şi candidată la prezidenţiale? Alegerea eventuală a Vioricăi Dăncilă interesează cu adevărat doar nucleul de conducere, activiştii din teritoriu şi posibilii fanatici, câţi or mai fi, PSD. Dar alegerea preşedintelui României nu e doar o afacere internă de partid. Oricât de mare ar fi partidul.
Aceeaşi întrebare, de ce ar trebui ales Dan Barna, preşedintele USR? Cine îl va vota? Îl vor vota iluzionaţii unui globalism fericit despre care vorbea în clar săptămâna trecută George Soros într-un interviu din New York Times. Îl vor vota destui corporatişti tineri care se recunosc în el şi, în general, oameni tineri care visează cu ochii deschişi „o ţară ca afară”. Dan Barna şi USR au fost şi vor fi susţinuţi de o parte a serviciilor şi a birocraţiei de top, aşa cum s-a tot scris. Iar mulţi dintre membrii de frunte ai USR sunt copiii şi nepoţii fostului aparat comunist şi sunt descrişi ca „neomarxişti”. Dar ei se cred ultraliberali şi globalişti când se cred, totuşi, ceva.
Cel mai recent sondaj IMAS (între fondatori, Alin Teodorescu) vine însă cu o mare răsturnare. În turul doi, alături de Klaus Iohannis va fi actorul şi scriitorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar. Surpriza e cu atât mai mare cu cât Mircea Diaconu ar fi primul candidat din ultimii 30 de ani în care aproape toţi românii se pot recunoaşte. Cu bunele şi cu mai puţin bunele lor, cu susuri şi cu josuri. În plus, omul are un evident talent de comunicator. Ceea ce, într-o ţară ca a noastră, în care deciziile le iau alţii, în altă parte, e tot ce i-ar mai rămâne de făcut cu adevărat unui preşedinte. Să comunice. După mai mulţi observatori avizaţi, singurul care îl poate depăşi pe Klaus Iohannis e outsider-ul Mircea Diaconu. Asta dacă IMAS are încă o dată dreptate şi Diaconu ajunge în turul doi. (În 1978, Mircea Diaconu a primit, pentru volumul Şugubina, apărut în 1977, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din RSR. În acelaşi an, eu însumi obţineam acelaşi premiu pentru debut în poezie. Marele nostru confrate Marin Preda primea premiul de publicistică pentru volumul Viaţa ca o pradă. Masa sărbătorească pentru câţiva premianţi şi redactorii lor a oferit-o la Capşa, Marin Preda, care era şi directorul Editurii Cartea Românească.)
Cei din urmă vor fi cei dintâi? Vor avea românii un preşedinte după chipul şi asemănarea lor?