Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia îşi vor petrece sărbătorile în Florida

191

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va petrece sărbătorile de iarnă în Statele Unite ale Americii, au declarat surse apropiate Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului va intra în concediu şi va pleca împreună cu soţia spre Florida, unde cei doi îşi vor petrece Crăciunul. Este posibil ca şeful statului să nu se întoarcă în ţară decât după Revelion.

Klaus Iohannis şi-a petrecut şi o parte a lunii decembrie 2014 în Florida. Astfel, după câştigarea alegerilor prezidenţiale şi după ce şi-a dat demisia de la Primăria Sibiu, dar înainte de depunerea jurământului ca preşedinte al României, Iohannis a petrecut o săptămână în Palm Beach.

Şeful statului şi soţia au fost în vizită la o familie de prieteni români, cărora preşedintele le-a botezat copilul. Este vorba de omul de afaceri sibian Marius Vecerdea, care este finul şi antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis.

iohannis-vecerdea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.