Industria ospitalității din Timișoara încearcă, în al 12-lea ceas, să convingă autoritățile centrale și locale să oprească acest ”lockdown” care a pus afacerile pe butuci.
”Nu, stimate domn Raed Arafat, nu lucrăm împreună în nicio direcție. Ceea ce ați făcut dumneavoastră, cu ajutorul unor autorități locale fără responsabilitate și discernământ, este cea mai gravă formă de încălcare a democrației și respectului unei comunități, despre care nu știți nimic, ci vă folosiți de cifre eronate și anomalii statistice. Timișorenii sunt dintre cei mai civilizați și responsabili cetățeni ai acestei țări! Pentru simplul fapt că am fost mult mai responsabili și ne-am asumat rolul sprijinului medical al întregii regiuni, suntem singurul oraș mare din țară sancționat economic dur, fără drept de apel!
(…) Câte paturi ați reușit să adăugați secțiilor ATI din Timișoara, având în vedere că Timișoara este cea mai afectată regiune a țării? Cu ce soluții ați venit pentru îmbunătățirea sistemului medical în colaps și a situației medicilor timișoreni supra epuizați??? Nu ne comparați cu alte țări la îmbolnăviri și mortalități, comparați-ne și la măsurile acelor state pentru protecția cetățenilor și a economiei. De un an ne amăgiți , dar comunitatea timișoreană trăiește aceeași situatie de apocalipsă, pentru că avem un management al crizei catastrofal și ” lipsește cu desăvârsire”, mai actual decât în Caragiale, dar mai rău ca în râsu”plânsu” lui Nichita. Câte valuri să mai așteptăm să se schimbe ceva în această falsă grijă pentru cetățenii României?
Noi suntem primii care am adoptat cele mai serioase măsuri de protecție și igienizare, pentru respectarea oaspeților și angajaților noștri. Industria ospitalității nu se reduce la terase și cluburi , pe care aparatul de stat ar fi trebuit să le controleze cum se cuvine, industria ospitalității se referă la hotelieri care au investit milioane în dezvoltarea turismului în regiunea lor, la restaurante locale care promovează tradiția și identitatea unică a Banatului! Noi suntem contribuabili la economia locală, la bugetul țării, la redistribuirea acestui buget către sistemul medical.
Să nu uitați, atunci când au fost situații ca acestea de criză, autoritățile locale au cerut sprijinul hotelurilor și restaurantelor, pe care acum le ștergeți de pe harta economiei locale. Niciun cetățean timișorean responsabil nu este împotriva unui lockdown real, dar această pseudo carantină, în care suntem batjocoriți și subestimați ca indivizi, în care ”facem să fie bine”, este mult peste limita toleranței și inteligenței comunității noastre! Găsiți soluții reale și ajutați-ne așa cum avem dreptul constituțional, nu ne sancționați, pentru că nu aveți acest drept!”, a transmis Corina Macri, președintele HORETIM.
În final, Raed Arafat este invitat la Timișoara ”să se bucure de ospitalitatea” bănățeană. De asemenea, actorii de pe scena acestei industrii așteaptă măsuri concrete de oprire a pandemiei fără ca ei să mai fie sacrificați.
”Vă așteptăm la Timișoara, să vă bucurați de ospitalitatea noastră , așa amărâți și călcați în picioare cum suntem! Noi ne respectăm bolnavii și întregul sistem medical, dar prin fapte, nu prin vorbe sau prin promovări media. Vă voi trimite lista cu ajutoarele pe care colegii din industria ospitalității le-au oferit comunității! Așteptăm și lista dumneavoastră, împreună cu cea a autorităților locale, privind soluțiile concrete și realizările în acest domeniu”, își încheie liderul HORETIM apelul către autorități.