5.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Președintele Germaniei, plăcut surprins de progresele făcute de Timișoara și de alte regiuni ale României | FOTO-VIDEO

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a declarat, vineri, la Timişoara, că după cele trei zile ale vizitei de stat pe care a efectuat-o în România revine la Berlin puternic impresionat de faptul că nu doar Bucureştiul se dezvoltă, ci toate regiunile ţării noastre, între care şi zona Timişoarei. Președintele Germaniei nu are nici un fel de atribuții executive iar puterea lui în stat este mai mult simbolică.

Şeful statului german a subliniat că în discuţiile pe care le-a avut cu oficialii de la Bucureşti şi-a exprimat opinia că România trebuie să intre cât mai curând în spaţiul Schengen.

„Sunt impresionat că nu doar capitala Bucureşti, ci şi alte regiuni, cum este Timişoara, se dezvoltă, se poate vedea cum progresează ţara şi companiile germane, care au descoperit aceasta de mai mult timp. (…) Despre chestiunea Schengen am vorbit în prima zi a vizitei, la Bucureşti, în discuţia oficială. Nu doar eu ci şi întreaga conducere a Republicii Federale Germania suntem de aceeaşi opinie, că intrarea României în Schengen trebuie să se întâmple cât mai curând”, a afirmat Frank-Walter Steinmeier.

Preşedintele Steinmeier a mai afirmat că relaţiile bilaterale româno-germane trebuie intensificate mai departe, atât politic, cât şi cultural şi militar, în contextul războiului ruso-ucrainean.

„Am avut aici multe convorbiri de siguranţă politică (…). Întregul flanc NATO de Est este întărit, ceea ce mă bucură, ca urmare a eforturilor de consolidare a securităţii, de siguranţă în Europa, împreună cu România”, a punctat Steinmeier.

La Sibiu, şeful statului german a fost impresionat de incredibila dovadă că România a primit foarte mulţi oameni de naţionalitate germană, ceea ce s-a transformat, în timp, într-o punte de legătură dintre Germania şi România.

Ultima etapă a vizitei în România a fost pentru înaltul oficial de la Berlin Capitala Culturală Europeană 2023, Timişoara, unde a remarcat că actul cultural este mult mai accesibil decât în alte ţări din estul Uniunii Europene. În acest sens, Steinmeier a subliniat disponibilitatea de a se învesti în cultură, pe plan local, în această regiune în care oameni de etnii şi religii diferite trăiesc împreună de secole, iar această cooperare trebuie să continue.

Preşedintele Germaniei a avut o întâlnire cu comunitatea evreiască din Timişoara, la Sinagoga Cetate, care este a doua cea mai mare sinagogă din România.

„Acest lucru arată cât de mare era comunitatea evreiască din Timişoara. Din anii ’30, când erau peste 30.000 de evrei, astăzi mai sunt 600. Am avut discuţii cu comunitatea evreiască şi cea germană despre discriminare şi despre cât de strânsă este cooperarea pentru a condamna acţiunile antisemite. Ambele părţi au iniţiat un proiect legislativ în care Holocaustul să fie predat regulat în şcoli. (…). A fost o vizită cu de toate, cu impresii diferite despre politică, afaceri şi cultură. Revin în Germania cu impresii bogate şi sunt sigur că nu doar că această vizită de stat este importantă, ci şi că trebuie să continuăm dezvoltarea relaţiilor dintre Germania şi România”, a spus Steinmeier.

Sursa: https://www.g4media.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Menajeria de nebuni numită România

După rezultatul surprinzător înregistrat în turul întâi al alegerilor prezidențiale, când candidatul Călin Georgescu a erupt, aparent de nicăieri, ca un vulcan aducător de...

Pardon!

Citește și :