Preşedintele CCIAT, vizită de lucru la Belgrad

85

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriţă, efectuează o vizită de lucru la Belgrad, pentru întrevederi cu conducerea CCI Belgrad și cea a Centrului Expozițional Belgrad.

În cadrul acestor întâlniri, stabilite cu sprijinul Consulatului General al Republicii Serbia la Timișoara, vor fi abordate teme de interes pentru comunitatea de afaceri din cele două țări și regiuni.

Astfel, subiectele de discuție vizează propuneri de acțiuni pentru anul în curs, respectiv: Organizarea unui Forum de Afaceri multisectorial și întâlniri de tip B2B, la Belgrad sau la Timișoara; Organizarea la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș a unei expoziții de produse și servicii oferite de companii din Serbia.

Acțiunile cu caracter permanent vizează: Organizarea de misiuni economice de vizitare a târgurilor și expoziților sectoriale din Timișoara și Belgrad și/sau participarea firmelor cu stand individual sau colectiv, în condiții financiare de reciprocitate; Identificarea de firme din Rep. Serbia interesate să investească în România și/sau interesate să intre in parteneriate cu companii din România (joint ventures, alte tipuri de asociere) din domenii de interes (construcții industriale, producție, altele); Colaborare în proiecte derulate în cadrul Federației Camerelor de Comerț Dunărene, în calitate de membri a celor două organizații camerale.

Totodată, Președinții camerelor de comerț vor semna un nou Acord de Colaborare, reactualizare a celui semnat la Belgrad, în iunie 2013. „Sunt convinsă că vizita la Belgrad va aduce o contribuție importantă la creșterea volumului schimburilor comerciale, la consolidarea în continuare a cooperării economice bilaterale și la încurajarea celor două medii de afaceri să intensifice contactele directe prin participarea la misiuni economice, forumuri de afaceri sau târguri organizate în cele două țări”, spune Președintele CCIAT Florica Chiriţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.