Cu o săptămână în urmă, am primit un telefon de la dl Darie Ducan, care, mărturisindu-mi că i s-a povestit (a citit?) despre cartea mea, Arta paricidului la români, îmi va trimite un dialog al lui cu tatăl său — o carte numită Părintar. Aş fi vrut să-i explic că în volumul meu, consacrat lui Sadoveanu, Călinescu, Camil Petrescu, Arghezi etc., e vorba doar despre un fel de despărţire de lumea de ieri: de ce aceşti mari scriitori ai literaturii noastre se despart de „lumea de ieri”? De ce în operele lor dintre 1945 şi 1956 se despart de cele publicate până în 1945? De ce se despart? Darie Ducan mi-a trimis un teanc de cărţi de poezie scrise de el, dar şi Părintar, dialogul dintre un poet optzecist — tatăl — şi el, un douămiist. Un dialog despre „starea de facto dintre noi doi, dar şi starea de facto dintre optzecism şi douămiism”. Dialogul se întâmpla la Târgu-Mureş.
Dar Timişoara?
Timişoara devine mai vizibilă în dialogul „parentar”, după succesul cel mai exploziv al ultimilor ani, cartea-dialog dintre Robert Şerban şi Tudor Şerban: Tudor Şerban de vorbă cu Robert Şerban. Tata, eu glumesc serios! Am primit cartea cu autograful lui Tudor: el e Autorul!!! Are şapte ani, replică sclipitoare: îşi descoperă Lumea. Lumea lui, care ar putea fi şi a Tatălui. Presupun că extraordinara mobilitate a lui Robert Şerban ne va oferi, în curând, un dialog între el şi tatăl său şaizecist, Ion Şerban Drincea, reporter, prozator, autor de aforisme definitorii pentru spectacolul unui timp al literaturii. La şapte ani, Tudor Şerban realizează o premieră, după cum cei trei vor realiza o premieră, într-un timp al literaturii.
Dar Adrian Bodnaru? Lângă lansarea ultimelor volume de poeme, a — posibilelor — volume de publicistică ale lui Adrian Bodnaru, Alexandra Bodnaru a primit premiul de debut pentru volumul ei de poezie. Dar Natalia Bodnaru, care îşi însoţeşte tatăl, poetul Adrian Bodnaru, la fiecare întâlnire scriitoricească? Nu se va înscrie în competiţiile literaţilor? Ne îndoim că îi va lua un amplu interviu tatălui ei… peste şase ani? În concurenţă cu Tudor?
Dar „părintarul” cel mai expresiv va fi realizat, nu mă îndoiesc, de Radu Pavel Gheo. Cei doi urmaşi ai săi, care au (şi) o rezidenţă moldavă, ar putea fi şi ieşeni, dacă am fi atenţi la dialogul pe care gemenii admirabilului nostru coleg îl vor realiza, peste cinci ani, cu cel mai de seamă romancier bănăţean de azi.
Şi când eram gata să ne despărţim de părinţi şi bunici, primim vestea că la Chişinău a apărut Cele patru aripi ale bunicii, de Robert Şerban, cu un succes mai mare decât Tata, eu glumesc serios!!!
Nu e cazul ca să ne mai ocupăm doar de tăticii momentului, ne îndeamnă Robert Şerban, să ne oprim şi la bunicile… literaturii. Ele sunt viitorul!!!